Leziunile precanceroase ale tractului genital inferior, cauze. Țârlea: Se pot vindeca, dar pot recidiva

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
leziunile precanceroase ale tractului genital inferior - FOOT: Freepik@pikisuperstar
leziunile precanceroase ale tractului genital inferior - FOOT: Freepik@pikisuperstar

Leziunile precanceroase ale tractului genital inferior sunt diagnosticate întâmplător.

Leziunile precanceroase ale tractului genital inferior care apar la nivelul vulvei, vaginului și colului uterin pot fi descoperite din timp, printr-o consultație de ginecologie, înainte să devină maligne. 

Leziunile precanceroase care apar la nivelul vulvei, vaginului și colului uterin pot fi descoperite din timp, printr-o consultație de ginecologie, înainte să devină maligne. Astfel, prin diagnostic și tratament precoce, pot fi prevenite complicațiile care ar impune un protocol terapeutic complex.

Tratamentul leziunilor precanceroase este de obicei minim invaziv, cu recuperare rapidă și nu afectează pe termen lung fertilitatea sau viața sexuală ale pacientei.

Vezi și: Primele semne de alarmă ale unei tumori solide. Cele mai frecvente tumori solide. Monica Dragomir: Ciudățenii, sunt cele mai importante. Aș vrea să știe asta toată lumea: ne ocupăm de tot!

Leziunile precanceroase, cauze

Leziunile precanceroase sunt cauzate de mai mulți factori, mulți pot fi preveniți. Dr. Verginia Țârlea, medic primar obstetrică ginecologie a explicat care sunt acești factori.

”Leziunile precanceroase ale tractului genital inferior sunt stadii intermediare între infecția HPV cu risc oncogenic crescut și cancerele colului uterin ale vaginului și ale vulvei. Se mai numesc ca răni ale acestor organe sau displazii sau neoplazii intraepiteliale. 

Factorul determinat este HPV cu risc oncogenic crescut care pătrunde și infectează celula. Dacă persistă acolo, o modifică, o transformă, adică o îmbolnăvește, care la rândul ei se înmulțește și transformă țesuturile în țesuturi bolnave. Nu este suficient să fie singur, ci este determinat de prezența unor factori de risc, cei mai adesea fiind bolile cu transmitere sexuală, debutul precoce al vieții sexuale, imunitatea scăzută, contraceptivele orale, fumatul, factori care scad imunitatea”, a explicat dr. Verginia Țârlea, la Digi 24.

Vezi și: Floarea toxică ce luptă împotriva cancerului. Substanțele acesteia sunt utilizate în medicamente

Leziunile precanceroase, diagnostic

Simptomele nu sunt prezente de obicei decât în stadii avansate și pot fi reprezentate de disconfort vaginal, usturimi sau dureri persistente, sângerări care nu se datorează menstruației, modificarea texturii mucoasei vaginale sesizată la toaleta locală, sau sesizarea unei tumori, condilom sau neg la nivelul vaginului. În aceste situații este foarte important să solicitați o consultație la medicul ginecolog.

”În general, se descoperă întâmplător, prin prezentare la medic pentru un control de rutină sau pentru o simptomatologie care nu are legătură cu infecția cu HPV, aceste leziuni fiind asimptomatice. Detecția precoce a lor se face prin metodele de screening, însemnând o metodă de depistare activă prin test Papanicolau și prin test de detecție a infecției cu HPV.

Odată depistată infecția cu HPV, pacienta urmează un protocol de diagnosticare în care una din metodele importante este colposcopia, care este o metodă vizuală de diagnostic și care este subiectivă, dar care ne arată dacă există leziunea, locul unde este aceasta și locul de unde trebuie prelevată biopsie care stabilește diagnosticul de certitudine”, a mai precizat dr. Verginia Țârlea, medic primar obstetrică ginecologie.

Vezi și: Fibromialgia, boala care poate duce la anxietate și depresie. Fizioterapeut: Cele mai afectate sunt femeile, cam 80%

Leziunile precanceroase, tratament

Managementul depinde de gradul neoplaziei si cuprinde monitorizarea, excizia, distrugerea, topice locale antineoplazice sau, mai rar, iradiere. Decizia terapeutică este luată dupa examinarea clinică, vaginoscopică și histologică a leziunii.

”Se pot vindeca, mai ales când sunt depistate în grad diferit de evoluție, adică leziuni de grad coborât sau minore sau leziuni de grad ridicat sau leziuni majore ale acestor organe. Cu cât sunt depistate mai devreme, cu atât șansa de a se vindeca este mai mare. Unele dintre ele, majoritatea celor cu grad scăzut de evoluție se vindecă chiar spontan. Cele cu grad ridicat necesită tratament de creștere a imunității și de îndepărtare a factorilor de risc, dar și tratament chirurgical conservator.

Dintre acestea multe pot recidiva, astfel că pacienta trebuie să rămână într-un protocol de monitorizare pentru o perioadă de timp, până la 5 ani. Din 6 în 6 luni trebuie urmărită prin test Papanicolau cât și colposcopic”, a mai subliniat dr. Verginia Țârlea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel