Sezonul de schi este o perioadă de distracție și adrenalina pentru mulți, dar și un moment în care traumatismele pot apărea cu ușurință, mai ales când sunt implicate viteză și energie cinetică. Dr. Vladimir Pușcașu, medic primar ortopedie și traumatologie, ne explică care sunt cele mai frecvente leziuni și pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru o recuperare adecvată.
"Atunci când este vorba de un sezon de schi, acolo unde este vorba de traumatisme mai importante, adică energie cinetică a schiorului, atunci pot să apară diverse alte traume, atât la nivelul membrelor inferioare, cât și la nivelul membrelor superioare.
În momentul în care există o traumă nu este indicat să stai pur și simplu și să aștepți o zi mai bună. Trebuie să îți faci o investigație, să vezi ce anume leziuni există și să urmezi un anume drum.
Cea mai frecventă leziune la schi este leziunea de ligament încrucișat care de cele mai multe ori are indicație chirurgicală, care se face minim invaziv, prin procedee artroscopice, dar care se face nu mai devreme de 3-4 săptămâni de la traumatism", a explicat dr. Vladimir Pușcașu, medic primar Ortopedie și traumatologie, cu competențe în traumatologie generală și traumatologie sportivă, artroplastie totală de șold și genunchi, cura chirurgicală Hallux Valgus, osteotomie de corecție și ortopedie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Leziunile la schi, cum se tratează - FOTO: Freepik@nattysiri
Complexitatea leziunii, stabilită de medici
Medicul ortoped subliniază că pacientul nu trebuie să ia decizia asupra tratamentului, deoarece aceasta poate influența semnificativ recuperarea. Traumatismele la schi, deși frecvente, nu trebuie să fie tratate cu superficialitate.
Intervențiile chirurgicale timpurii, în funcție de tipul de leziune, sunt esențiale pentru o recuperare completă și pentru prevenirea unor probleme pe termen lung. Este important ca toți cei care suferă un accident pe pârtie să consulte un medic ortoped cât mai curând pentru a stabili planul de tratament adecvat.
"Acest lucru trebuie să îl stabilim noi, ca medici ortopezi, nicidecum nu trebuie să fie la latitudinea pacientului ca acesta să ia o decizie și să stea o lună de zile. Se poate întâmpla, tot la schi, ca pacientul să sufere o leziune de menisc, care să determine un blocaj articular care să determine umflarea genunchiului și să nu mai permită mobilitatea.
Într-o astfel de situație, indicația este să facem mai repede intervenția chirurgicală, în cel mult 3 săptămâni pentru a putea preveni redoarea articulară, să nu rămână înțepenit genunchiul.
În funcție de patologie pe care o are pacientul, se stabilește indicația și perioada de așteptare, dacă este cazul", a explicat dr. Vladimir Pușcașu, medic primar Ortopedie și traumatologie, cu competențe în traumatologie generală și traumatologie sportivă, artroplastie totală de șold și genunchi, cura chirurgicală Hallux Valgus, osteotomie de corecție și ortopedie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.