Leziuni pulmonare. ''Seamănă cu leziunile directe, similare cu cele observate în cazul unei expuneri la emanaţii chimice toxice, gaze sau agenţi toxici'', a explicat medicul Brandon Larsen de la spitalul Mayo Clinic Arizona, autorul studiului publicat în jurnalul medical New England Journal of Medicine.
Leziuni pulmonare. Peste 800 de oameni afectați
Pacienţii studiaţi nu reprezintă decât un eşantion mic din cele peste 800 de persoane afectate, identificate până în prezent în Statele Unite. Însă, niciunul dintre aceste cazuri nu confirmă unul dintre diagnosticele înaintate iniţial, pneumonia lipoidă, care apare atunci când uleiurile penetrează plămânii. Uleiul de vitamina E a fost citat de autorităţile statului New York ca o posibilă cauză a îmbolnăvirilor.
''Din ceea ce am observat în studiul nostru, estimăm că majoritatea cazurilor implică contaminanţi chimici, derivaţi toxici sau alţi agenţi nocivi conţinuţi în lichidele pentru ţigările electronice'', a continuat Brandon Larsen, potrivit Agerpres care citează AFP.
Leziuni pulmonare. 12 decese
Începând cu data de 27 septembrie, autorităţile federale au confirmat 12 decese. Autorităţile din domeniul sanitar investighează aceste cazuri începând din luna iulie pentru a stabili cauza exactă a îmbolnăvirilor. Cele mai frecvent, persoanele afectate sunt tineri, utilizatori ai ţigărilor electronice. Trei sferturi dintre aceştia au utilizat în ţigările electronice e-lichide cu THC, agentul psihoactiv al canabisului, achiziţionate adesea de pe piaţa neagră. Experţii bănuiesc faptul că unul sau mai mulţi aditivi stau la baza cazurilor de îmbolnăviri, pacienţii manifestând dificultăţi de respiraţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.