Celebrul chitarist Eddie Van Halen a murit marți, 6 octombrie, de cancer la 65 de ani, anunță Los Angeles Times.
”Nu-mi vine să cred că trebuie să scriu acest lucru, dar tatăl meu, Edward Lodewijk Van Halen, și-a pierdut bătălia lungă și grea cu cancerul în această dimineață. A fost cel mai bun tată pe care l-am putut cere vreodată. Fiecare moment pe care i l-am împărtășit pe scenă și în afara ei a fost un cadou ... Te iubesc atât de mult”, a scris fiul său, Wolfgang Van Halen, pe rețelele sociale (Facebook, Twitter).
Chitaristul și trupa sa de hard-rock Van Halen au redefinit sunetul chitarei electrice în anii 1970 și 80.
Acesta suferea de cancer la gât. Cancerul poate afecta mai mult de o secțiune a gâtului și a laringelui, precum și a esofagului (numit cancer esofagian) sau a traheei, în același timp. Simptomele acestui tip de cancer pot varia ușor în funcție de zona faringelui afectată și includ: dureri în gât care nu dispar, o forfotă în gât sau pe gât, durere la ureche.
La bărbați, semne precoce ale cancerului de gât ar fi probleme de înghițire sau o umflătură care poate fi simțită în gât sau în spatele gâtului. La persoanele diagnosticate cu o formă tot mai frecventă a cancerului la nivelul gurii și gâtului, legate de infecția cu virusul papiloma uman (HPV), simptomul pe care medicii l-au observat mai întâi a fost o umflătură în gât, potrivit unui studiu efectuat in JAMA Otolaryngology-Head & Neck Surgery.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.