Bolnavii de cancer cer dreptul la uitare, în condițiile în care sunt discriminați. Oamenii nu pot face împrumuturi la bancă pentru că, de cele mai multe ori, acestea sunt condiţionate de existenţa unei asigurări de viaţă, iar mulţi asigurători refuză să semneze astfel de poliţe pe motiv că boala e un risc.
Astfel, un proiect de lege îşi propune să apere drepturile pacienților și să dea şi oamenilor vindecaţi de cancer aceleaşi şanse pe care le are un om sănătos.
Noul proiect de lege prevede că la încheierea unor contracte noi, supravieţuitorul de cancer va avea dreptul să nu dea informaţii dacă banca sau asigurătorul îi cer informaţii pentru a evalua riscul. Asta dacă au trecut 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani.
Pacienții, revoltați: Ce a fost a fost, sunt pe picioare, am un loc de muncă
Adrian Vrabie a fost diagnosticat cu cancer la gât în anul 2018 și deși nu-i place să vorbeasă despre problemele lui, nu înţelege de ce ar conta trecutul său medical în cazul unui credit bancar sau în cazul unei asigurări.
"Normal ar trebui să nu mă întrebe, nu. Ce a fost a fost, sunt pe picioare, am un loc de muncă, te interesează cum ţi-l dau înapoi, nu te interesează ce am păţit eu, ce trecut am", a spus el, potrivit Observator News.
"Asigurare în acest context nu-ţi face nimeni, cel puţin în interiorul ţării. La firmele de asigurări cu atât mai mult, să-ţi facă o asigurare de viaţă pe trei cancere cu trei metastaze, nu-ţi face nimeni. Dacă s-a vindecat şi totul este ok, nu mai trebuie să conteze nici la bancă, nici la firmele de asigurări", spune un alt pacient.
"Acest termen de şapte ani să poată fi redus. Dacă pentru cancerul de sân s-a stabilit ca perioada de vindecare este de trei ani, atunci termenul după care curge această obligaţie a sigurătorilor să nu mai ceară informaţii, poate fi înscris în trei ani. Normele vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii", susține senatorul Nicoleta Pauliuc.
"La acest moment nu este niciun asigurator care are prevăzut în mod expres cancerul pe care l-ai avut nu te preia nimeni cu el în perioada următoare", spune și un broker de asigurări.
În acelaşi timp, asociaţiile pentru pacienţi militează pentru ca aceleaşi drepturi să le aibă şi ceilalţi bolnavi, nu doar cei care au avut cancer.
"Legea, deşi necesară, dacă rămâne în forma asta face o discriminare", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.
În România sunt aproape jumătate de milion de bolnavi de cancer.
"Dreptul la uitare", LEGEA care taie discriminarea pacienților. Irimia, reacție
Potrivit lui Irimia, legea privind ”dreptul la uitare”, inițiată de senatorul PNL Nicoleta Pauliuc este una bine venită.
”Am fost și suntem, în continuare, marginalizați la locul de muncă, în societate, chiar și în familie și atunci, dreptul la uitare este un drept bine venit pentru că nu o să mai figurăm în acele registre care să ne interzică accesarea unor credite, de exemplu, pentru că atunci când ești pacient cu cancer nimeni nu te poate gira că vei putea da banii înapoi.
Așa că după o perioadă în care cancerul se consideră vindecat sau monitorizarea este perfectă și demonstrează o remisie a acestei boli, cu siguranță dreptul de a fi uitat ne va da multe bunuri în viața noastră, ne va îmbunătăți calitatea vieții și cu siguranță nu vom mai fi marginalizați, mai ales în ceea ce privește relația cu instituțiile statului, cu instituțiile bancare”, a mai spus Cezar Irimia.
De asemenea, acesta a ținut să menționeze numele Nicoletei Pauliuc, care pe lângă legea dreptului de a fi uitat a mai generat două legi: Ziua supraviețuitorului de cancer, zi ce va fi sărbătorită în fiecare duminică din luna iunie, începând din acest an, și legea care prevede ca aparținătorul să își poată lua zi de concediu medical în fiecare an, 45 de zile, pentru a fi alături de pacientul cu cancer.
”Și nu mai vorbesc, în aceeași lege, de acele ore plătite de Casa Națională, de consiliere psihologică. Aceste lucruri au intrat în fluxul normal, ele se aplică și sunt beneficii reale pentru pacienții cu cancer și aparținătorii acestora”, a spus Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare".
Cancerul e tratabil! Eu, cu DOUĂ forme de cancer, operate, descoperite la timp - CITEȘTE în continuare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.