Legea care face mâncarea românilor mai SĂNĂTOASĂ. Adrian Wiener: Nu interzice alimente! Oprește un ABUZ criminal URIAȘ!

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Dr Adrian Wiener. Foto: DC Medical
Dr Adrian Wiener. Foto: DC Medical

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă producătorii din România să facă alimente mai SĂNĂTOASE! Autorul acesteia, senatorul doctor Adrian Wiener, a explicat pentru  DC Medical, ce înseamnă ea în realitate și cum se va aplica. 

Legea nr.182/2020 care reglementează conținutul de acizi grași trans în produsele alimentare, destinate consumului uman, pentru a asigura un înalt nivel de protecție alimentară a consumatorilor, a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis. În urma ei, producătorii de alimente din România vor trebui să-și modifice rețetele după care le fac, pentru a reduce drastic cantitatea de acizi grași trans din conținutul lor. Legea, care va intra în vigoare fără drept de apel, de la 1 aprilie 2021, predeve o cantitate maximă de 2 grame de acid gras trans la suta de grame de grăsime din conținutul unui produs. 

„Legea limitează adăugarea în alimente de acizi trans! Acizii grași trans sunt un macronutrient industrial, cel mai toxic macronutrient la adresa sănătății umane din alimente. El este responsabil între probabil 3.000 și 5.000 de decese anual doar în România! Legea nu interzice alimente, ci obligă producătorii să reformuleze rețetele, să schimbe ingredientele, astfel încât în locul acizilor grași trans obținuți industrial, să pună alte tipuri de uleiuri nesaturate. Ulei de palmier, mă rog, orice e bun. Marii producători din țările Europei de Vest unde acest pas spre civilizația alimentară se aplică demult pun la dispoziție cu titlu gratuit know-how-ul, adică echivalenții respectivi,pentru a atinge acest deziderat. În urma aplicării legii, nu vă scădea diversitatea produselor de la raft, nu vor crește semnificativ prețurile, chiar deloc, în schimb alimentele vor fi mult mai sănătoase decât sunt acum multe dintre ele. Despre asta e legea. Este un pas uriaș, sigur, care trebuie urmat și de alți pași în zona riscului nutrițional, pentru că el este cel mai mare risc la adresa sănătății publice din Europa”, a explicat, EXCLUSIV la DC Medical, senatorul doctor Adrian Wiener.

Amenzi mari pentru nerespectarea ei

Pentru ca producătorii să facă efectiv ce prevede legea, însă, trebuie formulate și publicate, tot în Monitorul Oficial, și regulile după care se aplică ea. Legea, în sine, prevede amenzi între 10.000 și 30.000 de  lei pentru nerespectare și retragerea produselor neconforme de la vânzare. 

„Normele de aplicare ar trebui să le facă ANSVSA, împreună cu Ministerul Agriculturii și cu Ministerul Sănătății. Când am făcut legea am avut un dialog constant cu toți factorii implicați în  aplicarea ei. Cu ANSVSA, cu laboratoarele lor, dacă pot să dozeze respectivele substanțe, astfel încât să facă controalele respective, să nu mai fie peste 2 grame de grăsimi trans la suta de grame de grăsime dintr-un produs, așa cum prevede legea. M-am asigurat că toate aceste subcomponente există. Adică, că există laboratoare care pot să facă asta, inspectorii de la ANSVSA și cei de la Protecția Consumatorilor au instrumentul și uman și legal de a începe aceste controale, sigur după ce legea va intra în aplicare, astfel încât nu există niciun motiv ca aceste prevederi să nu se regăsească în sănătatea românilor până la urmă, pentru că despre asta e vorba”, a continuat Adrian Wiener.

Efectele legii înseamnă VIEȚI SALVATE!

Senatorul, care este și medic la Spitalul Județean Arad, spune că efectele ei vor fi vizibile și vor fi contorizate în vieți salvate.

„Efectele ei se vor vedea, asta s-a întâmplat în țările în care s-a aplicat. E convingere a mea că 5% din decesele cardiovasculare sunt consecința excesului de acizi grași trans din alimente. Se toarnă în alimente cu butoaiele. Au fost niște niște controale prospective în acest sens în anii trecuți, Guvernul le-a făcut, s-a sesizat atunci că până la 45% din produsele lactate, de exemplu, sunt turnate cu butoiul în ele acizi grași trans. Este cunoscut acest abuz al producătorilor români în ceea ce privește folosirea acizilor trans. E criminal, ca să zic așa! Acest lucru trebuie să înceteze. Și, sigur, consecințele, la fel ca și la Legea care reglementează fumatul, vor fi contabilizate retrospectiv, peste câți va ani, dar sunt convins că impactul va fi unul pozitiv calculat în mii de decese evitate în România. Producătorii vor înlocui acizii trans cu grăsimi nesaturate, diferența e de câțiva bani la volumele pe care le comercializează ei nu se va simți. Sunt făcute studii post implementare în unele țări unde această lege s-a aplicat, și concluziile sunt că nu a scăzut diversitatea produselor de la raft și nu au crescut prețurile”, a punctat Adrian Wiener.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel