La un pas de EPIDEMIE DE GRIPĂ. Sorina Pintea: „Aștept datele INSP”

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sorina Pintea
Sorina Pintea

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că ministerul pe care îl conduce așteaptă informarea de la Institutul Național de Sănătate Publică de săptămâna viitoare, marți sau miercuri, și, în cazul în care acesta va indica o a treia săptămână epidemică, în care numărul de cazuri diagnosticate este mare decât cel estimat, atunci va declara oficial EPIDEMIE DE GRIPĂ în România.

„Ținând cont de faptul că ultimele două săptămâni din această perioadă epidemiologică au fost declarate săptămâni epidemice, adică numărul de cazuri diagnosticate a depășit numărul de cazuri estimate, conform specialiștilor suntem în pragul unei epidemii. Pentru a putea declara epidemie, este nevoie de trei săptămâni la rând în care numărul cazurilor diagnosticate să fie mai mare decât numărul cazurilor estimate. Așteptăm pentru săptămâna viitoare comunicatul Institutului Național de Sănătate Publică și dacă numărul de cazuri diagnosticate va fi mai mare decât numărul de cazuri estimate, atunci vom putea spune că suntem în epidemie", a precizat Pintea, la o conferință de presă.

5.823 de cazuri de îmbolnăviri în școli, în 7 zile

Ministrul Sănătății a explicat și de ce a considerat că e necesar să închidă școlile astăzi, 25 ianuarie. Demitarul spune că numărul mare de îmbolnăviri din școli, raportat de Direcțiile de Sănătate Publică, o îndreptățește să ia o astfel de măsură.

„Prima săptămână epidemică a fost declarată în 17 ianuarie, când specialiștii au declarat debutul sezonului gripal. Atunci MS a transmis DSP, ministerul Educației și populației un set de măsuri pe care trebuie să le aplice în caz de circulație intensă a virusului gripal. Aș vrea să vă spun că aceste măsuri sunt măsuri care se iau în cazul unei epidemii. Am considerat necesar să preîntâmpinăm o creștere majoră a numărului de cazuri și să preîntâmpinăm eventualele efecte negative ale circulației virusului gripal. În urma acestor raportări, săptămâna aceasta până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităților școlare transmis Ministerului Sănătății de câtre Direcțiile de Sănătate Publică a fost de 5.823. Eu cred că acest număr de cazuri justifică solicitarea pe care Ministerul Sănătății a făcut-o Ministerului Educației pentru a suspenda cursurile în data de 25 ianuarie", a mai spus Sorina Pintea.

Ministrul spune că în aceste zile libere copiii n-ar trebuie să meargă în locuri aglomerate.

Potrivit ministrului, în aceste patru zile libere copiii nu ar trebui să meargă în locuri aglomerate și că e nevoie de „o mare complianță din partea părinților și din partea populației".

Decizia de a declara sau nu EPIDEMIE DE GRIPĂ ar putea fi luată marți sau miercuri, în funcție de ce informații va furniza Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Ce trebuie să facă persoanele cu simptome de gripă

Sorina Pintea a reamintit măsurile și recomandările transmise pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal.

„Începem cu consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare, consultarea medicului de familie și nu deplasarea imediată în unitățile de primiri urgențe, pentru că acolo sunt oameni bolnavi; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologia asemănătoare gripei, respectarea etichetei tusei și strănutului, igiena adecvată a mâinilor. Pentru spitale - purtarea echipamentului de protecție adecvat - măști, mănuși, halate atât de către vizitatori, cât și de către personalul medical. Cel mai important - continuarea vaccinării antigripale. În funcție de situația epidemiologică din fiecare zonă, unitățile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut. Cea mai eficientă metodă conform specialiștilor pentru a evita îmbolnăvirea este vaccinarea", a susținut ea.

Ce trebuie să facă spitalele

Pintea a anunțat și că, în afară de măsurile recomandate de MS, specialiștii au revenit cu măsuri suplimentare adresate strict unităților sanitare: refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, atiseptice și dezinfectante de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripă, instituirea tratamentului profilactic cu antiviral la contacții pacienților internați și, nu în ultimul rând, vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel