„La o „socoteală rapidă” putem spune că în această perioadă peste 80% din spitalele publice „găzduiesc” un număr impresionant de comisari ai Curții de conturi care au venit inopinat în control, având ca teme drepturile salariale ale angajaților din spitale, specifice perioadei de pandemie și anume:
- Sporul pentru supravegherea copilului minor;
- Sporul pentru condiții de muncă de 55 – 85%, care se acordă în caz de epidemie/pandemie;
- Stimulentul de risc de 2500 de lei;
- Sporul de până la 30% etc”, arată Iulian Pope, primvicepreședintele SANITAS, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
El spune că graba cu care se fac aceste controale e cel puțin suspectă și că scopul urmărit este evident.
„Ce nu iese însă la „socoteală” este cum de întotdeauna controlul de la Curtea de Conturi vine să ia bani înapoi pentru drepturi acordate „în afara legii", dar niciodată nu constată neacordarea unor drepturi legale și nu dispune acordarea acestora celor care le merită!
Ne mai întrebăm cum poți face un control serios, echitabil și unitar când încă sunt legi cu caracter salarial pe traseul legislativ, nefinalizate, când cele care sunt deja în vigoare sunt interpretate după bunul plac de către ordonatorii de credite, când instituțiile abilitate nu s-au obosit să dea niciun fel de clarificări și metodologii de aplicare a legislației emisă la foc automat în ultimele 3 luni.
O altă „socoteală” care dă cu virgulă este cea referitoare la zelul Curții de Conturi, instituție autonomă și care își decide în mod de asemenea, autonom,programul de activitate, conform Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, de a controla într-un timp atât de scurt drepturile salariale ale „Eroilor” pandemiei și de a nu ezita să îi penalizeze prin interpretări obtuze ale dispozițiilor legislative, în loc să controleze cum au cheltuit autoritățile statului sumele uriașe de bani destinați achiziției de materiale de protecție, medicamente și aparatură, în contextul actual.
Retoric ne întrebăm: oare autoritățile române încearcă astfel să descurajeze instituțiile medicale care își recompensează corect salariații? Oare s-au grăbit cu controalele, special, ca să dea niște „exemple” astfel încât oricare manager care va mai încerca să își plătească corect ”eroii” să se gândească de două ori înainte să o facă?
Domnilor comisari ai Curții de Conturi, veți tăia și drepturile acordate familiilor colegilor decedați în urma infectării cu SARS-CoV-2, la locul de muncă? Ca să știm la ce să ne mai așteptăm!”, a mai arătat Iulian Pope.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.