Irlanda a vaccinat anti-COVID 84% din populația sa cu ambele doze

Adisa Codruț |
Data publicării:

Autoritățile irlandeze au anunțat joi, 19 august, că 84% din populația țării a fost imunizată împotriva COVID cu ambele doze.

Guvernul irlandez a informat joi că 84 % din populaţia ţării a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce peste 90 % a primit cel puţin o doză de vaccin. Aceste cifre situează Irlanda în fruntea ţărilor Uniunii Europene (UE) cu cel mai mare indice de vaccinare completă, în linie cu ţări ca Spania (72,7 %), Portugalia (78,8 %) sau Danemarca (79,8 %), şi mult înaintea altor ţări ca România (31,6 %), sau Letonia (43,6 %), potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

"Vaccinurile diminuează boala, spitalizările, internările la terapie intensivă şi decesele. Însă trebuie să fim precauţi deoarece virusul este foarte prezent", notează pe Twitter responsabilul Serviciul public de sănătate irlandez (HSE), Paul Reid. Până miercuri, autorităţile sanitare au vaccinat 3.559.460 de persoane cu prima doză, în timp ce alte 2.939.549 de persoane au primit şi cea de-a doua doză, într-o ţară cu o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori.

La rândul său, HSE a informat că s-au înregistrat 1.861 noi contagieri în ultimele 24 de ore şi au fost confirmate 15 decese survenite în cele 7 zile precedente, ridicând bilanţul total al morţilor la 5.074 de la începerea pandemiei. Guvernul a făcut apel tinerilor să se vaccineze şi să respecte recomandările anti-COVID-19, mai ales în perspectiva începerii anului şcolar.

Autorităţile sanitare au început săptămâna aceasta să vaccineze anti-COVID-19 minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel