„Din păcate ar fi fost foarte bine să putem spune, la acest moment, că epidemia s-a terminat. Dar nu s-a terminat”, a explicat acad prof dr Irinel Popescu, la Academia de Sănătate.
Academicianul spune că pe zi ce trece aflăm tot mai multe despre manifestrile bolii dată de infecția cu coronavirus, dar că încă avem multe de învățat despre ea.
„Din punct de vedere al mecanismelor bolii s-au făcut câteva progrese. Până la urmă s-a văzut că boala asta are câteva mecanisme fiziopatologice esențiale. Unele țin de imunitatea organismului, era normal să fie așa, ca la orice agresiune infecțioasă, altele țin de mecanismele coagulării, în primul rând de funcția trombocitelor dar și a endoteliului vascular”, a explicat realizatorul emisiunii.
Aceste mecanisme fac ca manifestări ale bolii să se găsească în, practic, întreg organismul.
„Rezultatul fiind că apare o boală care se manifestă și clinic și morfopatologic de la nivelul vârfului degetelor, unde poate să apară acel deget mare de la picior umflat, până la nivelul creierului, unde s-au găsit și semne directe, dar și semne indirecte, deci prezențe de anticorpi anti-COVID în lichidul cefalorahidian. Iată că totuși boala începe să fie din ce în ce mai bine înțeleasă, să vedem și dacă vom avea mecanismele de a contracara modul de acțiune al acestui virus”, a detalia dr Irinel Popescu.
În ce stadiu se află testarea vaccinurilor anti-COVID, dar și ce alte pandemii au marcat istoria omenirii, aflați în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.