Iran: primele două cazuri de infecție cu nol coronavirus

Adisa Codruț |
Data publicării:
Noul coronavirus foto: pixabay.com
Noul coronavirus foto: pixabay.com

Primele două cazuri de infecție cu noul coronavirus din Iran au fost identificate. Cele două persoane se află în orașul sfânt Qom.

Două persoane din Iran sunt purtătoare ale noului coronavirus, conform rezultatelor analizelor care au fost date publicităţii miercuri de către Ministerul iranian al Sănătăţii. Acestea sunt primele două cazuri de persoane purtătoare ale virusului din Iran.

Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, cele două persoane contagiate cu noul virus se află în oraşul sfânt Qom, situat la 150 km. sud de Teheran. „În aceste ultime două zile, cazuri suspecte de infecţii cu noul coronavirus au fost observate în oraşul Qom. Echipe speciale au fost deplasate la faţa locului, iar suspecţii au fost izolaţi şi testaţi”, conform purtătorului de cuvânt, arată surse citate de agerpres.ro.

„Din totalul eşantioanelor prelevate, un laborator a identificat două persoane purtătoare ale noului coronavirus", a adăugat el.

Conform aceleiaşi surse, cele două persoane sunt supuse unui set de analize complementare, iar rezultatele finale vor fi anunţate „cât mai rapid cu putinţă”.

În întreaga lume, aproximativ 900 de persoane contaminate au fost raportate de autorităţile medicale din 30 de ţări. În China, epicentrul acestei epidemii, s-au înregistrat peste 74.000 cazuri de îmbolnăviri şi 2.000 de decese.

Conform celui mai mare studiu asupra cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus, realizat de Centrul chinez pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor pe date obţinute de la un număr de 44.672 cazuri confirmate ce au fost raportate între 31 decembrie 2019 şi 11 februarie 2020, rata de mortalitate înregistrată în China este de 2,3% (1.023 decese din 44.672 de cazuri).

Acelaşi studiu chinez a identificat însă variaţii mari ale mortalităţii, în funcţie de locaţie. Astfel, în provincia Hubei, unde a început epidemia, rata de mortalitate este de 2,9%, prin comparaţie cu 0,4% în celelalte provincii (de 7 ori mai mică), potrivit Live Science.

Acelaşi studiu a identificat profilul potenţialelor victime ale noului coronavirus. Conform acestuia, adulţii în vârstă sunt cel mai puternic afectaţi, situaţie similară şi în cazul virusurilor gripale.

Astfel, în rândul adulţilor de peste 80 de ani mortalitatea este de 14,8%, dar scade la 8% pentru segmentul de vârstă 70 - 79 de ani şi respectiv la 3,6% pentru segmentul 60 - 69 de ani, 1,3% pentru segmentul 50 - 59 de ani, 0,4% pentru cei din segmentul 40 - 40 de ani şi respectiv 0,2% pentru persoanele între 10 şi 39 de ani. Important de semnalat este faptul că nu a fost raportat niciun deces în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 9 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel