Investiții în două școli pentru copii speciali din Botoșani. De unde vine finanțarea

Adisa Codruț |
Data publicării:
Școli
Școli

Două şcoli pentru copiii cu nevoi speciale din judeţul Botoşani vor beneficia de investiţii în baza unui proiect transfrontalier pe care Consiliul Judeţean (CJ) îl va implementa în parteneriat cu Consiliul Raional Hliboca din Ucraina.

Copii speciali, școli. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii CJ, Proiectul "Reţea educaţională transfrontalieră între Judeţul Botoşani (România) şi Raionul Hliboca (Ucraina)" are o valoare totală de 254.767 euro, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată Uniunii Europene este de 229.217 de euro.

"Proiectul a fost depus de către Consiliul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Raional Hliboca (Ucraina), în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020, Prioritatea 1.1 Cooperare instituţională în domeniul educaţiei în vederea îmbunătăţirii accesului la educaţie şi a calităţii educaţiei şi are ca obiectiv general îmbunătăţirea serviciilor educaţionale şi asigurarea condiţiilor speciale destinate copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

În cadrul parteneriatului cu autorităţile de la Hliboca vor fi derulate investiţii pentru dotarea bazei materiale din cadrul Şcolii Profesionale Speciale "Sfântul Stelian" Botoşani, amenajarea unui teren de sport în cadrul Şcolii Profesionale Speciale "Ion Pillat" Dorohoi şi va avea loc schimbul de bune practici privind pregătirea şi perfecţionarea continuă a personalului didactic şi nedidactic pentru satisfacerea cerinţelor învăţământului incluziv.

Partea ucraineană va beneficia, prin acest proiect, de asigurarea serviciilor educaţionale pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din Raionul Hliboca, prin înfiinţarea unui nou centru de incluziune care să asigure educaţia generală şi completă a copiilor cu CES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
pixel