Intoxicație, fum. Un sugar de 4 luni și doi tineri din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, au fost duși, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" susțin, potrivit Agerpres: ”Azi noapte, pompierii Detaşamentului Palas s-au deplasat cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD B şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă în localitatea Valu lui Traian, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a unui incendiu şi pentru acordarea de îngrijiri medicale pentru doi adulţi şi un copil, probabil intoxicaţi cu gaz".
La faţa locului, echipele de intervenţie au găsit trei persoane, un bărbat de 27 de ani, o femeie de 21 de ani şi un copil de 4 luni, care prezentau simptome ale unei intoxicaţii. Victimele au fost duse la spital, iar pompierii sunt în curs de stabilire a cauzei incidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.