Intoxicația cu mercur, cum o recunoști și ce efecte devastatoare are

Florina Pop |
Data publicării:
Intoxicație cu mercur: una dintre cauze poate fi consumul de fructe de mare care conțin mercur FOTO: pexels.com
Intoxicație cu mercur: una dintre cauze poate fi consumul de fructe de mare care conțin mercur FOTO: pexels.com

Intoxicația cu mercur rezultă ca urmare a expunerii la prea mult mercur, fie din mediul înconjurător, fie din dietă. Mercurul este un metal toxic pentru oameni.

Intoxicația cu mercur are multiple cauze. Cea mai frecventă: consumul unor anumite alimente.

Doina Pană, un fost ministru al Apelor și Pădurilor în Guvenrul Tudose, în 2017, declara că ar fi fost otrăvită cu mercur, iar analizele făcute la mijlocul lui ianuarie 2018 ar fi evidențiat o intoxicație cu mercur în concentrație mare, afirma aceasta.

„Intoxicația cu mercur tinde să se dezvolte lent, în timp, dacă o persoană intră în contact frecvent cu mercurul. (...) Orice persoană care suferă de apariția bruscă a simptomelor de otrăvire cu mercur ar trebui să cheme un medic", se arată într-un material postat pe site-ul medicalnewstoday.com.

Ce este intoxicația cu mercur?

Mercurul este un metal care se găsește, în cantități mici, considerate sigure, în multe produse de zi cu zi. Acest metal este adesea un produs secundar al proceselor industriale ca arderea cărbunelui. Mercurul vaporizat intră în sol, apă, unde prezintă un risc pentru plante, animale și oameni. Ingerarea sau intrarea în contact cu prea mult mercur duce la otrăvire cu mercur, potrivit sursei citate.

Care sunt simptomele intoxicației cu mercur

Acest metal afectează sistemul nervos și prezintă simptome neurologice precum: nervozitate sau anxietate, iritabilitate sau modificări ale dispoziției, amorțeală, probleme de memorie, depresie, tremor fizic. Pe măsură ce nivelele de mercur din organism cresc, simptomele se înmulțesc. Acestea pot varia în funcție de vârsta și expunerea persoanei.

La adulții cu otrăviți cu mercur, simptomele ar putea fi: slăbiciune musculară, gust metalic în gură, greață și vărsături, probleme cu abilitățile motorii sau senzația de necoordonare, incapacitatea de a simți mâinile, fața sau alte zone ale corpului, modificări ale vederii sau ale vorbirii, dificultăți de respirație, dificultăți la mers.

La copii, simptomele ar fi: afectarea deprinderile motorii, probleme de gândire sau de rezolvare a problemelor, dificultăți de învățare a cuvintelor sau de înțelegere a limbii, probleme cu coordonarea mâini-ochi.

Ce complicații pot apărea în intoxicația cu mercur

La expunerea pe termen lung la mercur, complicațiile, enumerate pe medicalnewstoday, sunt: daune neurologice, încetinirea reflexelor, afectarea abilităților motorii și tulburări cognitive.

Ce spune un studiu din State

O cercetare publicată în Jurnalul de Medicină Preventivă și Sănătate Publică, SUA, arată că multe incidente de otrăvire cu mercur au provocat leziuni nervoase pe termen lung ca: tulburări cognitive, IQ scăzut, reflexe lente, abilități motorii deteriorate, paralizie, amorțeală, probleme cu memoria și concentrarea, simptome de ADHD.

Studiul poate fi consultat AICI.

Efectele asupra fătului, inimii

Intoxicația cu mercur reprezintă un risc pentru sistemul reproductiv întrucât poate provoca reducerea numărului de spermatozoizi sau scăderea fertilității, dar și probleme cu fătul – deformitate, o scădere a ratei de supraviețuire a fătului, creșterea redusă.

În ce privește bolile de inimă, mercurul contribuie la acumularea radicalilor liberi în organism, ceea ce pune celulele în pericol de deteriorare. Iar asta, implicit, poate duce la un risc crescut de probleme cardiace - atac de cord și boli cardiace coronariene.

Cauzele intoxicației cu mercur

Cea mai frecventă cauză a otrăvirii cu mercur este consumul de fructe de mare contaminate cu mercur. Pe lângă fructele de mare, mercurul mai poate fi întâlnit la pești comercializați ca: peștele-spadă, rechin, ton alb.

O altă cauză - umpluturi dentare care ar conține, potrivit sursei citate, circa 40-50% mercur. Alte cauze: expunerea directă sau mediul - exploatarea aurului, expunerea la anumite tipuri de bijuterii, expunerea la vopsele vechi, vaccinări, contactul cu un termometru mai vechi din casă, aerul toxic în zonele apropiate de fabrici produce mercur ca produs secundar, unele produse de îngrijire a pielii.

Diagnosticul și tratamentul intoxicației cu mercur

Intoxicația cu mercur poate fi depistată printr-un examen fizic și analize de sânge și/sau urină, prin care pot fi măsurate nivelurile de mercur din organism.

În ce privește tratamentul, el implică eliminarea oricăror expuneri la metal, mai implică ca persoana afectată să nu mai consume fructe de mare care conțin mercur. Iar dacă otrăvirea cu mercur este legată de locul de muncă sau de expunerea la mediu, medicii pot sugera ca aceasta să schimbe mediul sau ca locul de muncă să introducă noi măsuri de siguranță.

În timp, intoxicația cu mercur poate provoca unele efecte secundare care sunt tratate individual.

Anumite tipuri de cazuri severe de otrăvire cu mercur pot necesita terapie de chelare – terapia are propriile riscuri și efecte secundare, susține medicalnewstoday.com - în care persoanei i se administrează medicamente care sunt ulterior eliminate prin urină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel