"Există o presiune comercială, atât pentru testarea intoleranței la gluten, cât și pentru alimentație. Plouă cu acest diagnostic și, evident, vine soluția: alimentele fără gluten de prin supermarketuri. Mie mi se pare ciudat, pentru că suntem o civilizație a grâului, am trăit 10.000 de ani cu ele și cu toate astea, ne-a lovit acum intoleranța la gluten", a spus Val Vâlcu.
"Aici aș zice că sunt două lucruri interesante. Când te uiți, de exemplu, la datele din Italia, care spun: noi diagnosticăm un pacient și mai sunt între 8 - 24 cu celiachie nediagnosticați, ți se pare enorm.
În România nu avem atât de multe mare populație cu intoleranță la gluten, dar evident că trebuie să faci teste și nu e nevoie de endoscopie cu biopsii, ci se pot face teste serologice foarte eficiente, cu specificitate înaltă. Dar ele trebuie făcute când ai suspiciuni serioase, când pacientul are simptomatologie, slăbește, are anemie feriprivă, diaree cronică și așa mai departe", a declarat prof. dr. Lucian Negreanu, de la Spitalul Universitar de Urgență din București, în exclusivitate pentru DC Medical.
Ce înseamnă un test negativ la intoleranța la gluten
"Se face și testul de intoleranță la gluten. Testele sunt bune, au sensibilitate și specificitate înaltă.
Teoretic, un test negativ îndepărtează boala, dar sigur, un test negativ nu înseamnă neapărat că nu este intoleranță, te poți uita mai departe, poți face endoscopie și să iei biopsie să vezi o boală celiacă sero-negativă, o raritate. Se poate! Pe de altă parte, regimul fără gluten e abuzat. În California, în Silicon Valley, a fost o modă cu regimul fără gluten și nu mai găseai un croissant în toată California. Dar cumva, lumea învață și există, poate că e un lucru interesant, dar există pacienți care nu au celiachie, dar au un soi de intoleranță, sensibilitate și e nevoie să scazi consumul, dar pentru o perioadă.
Inclusiv la celiachie, reiei după o perioadă alimentația cu gluten. (...)
E destul de dificil și întotdeauna trebuie să se sfătuiască măcar cu medicul de familie sau cu un specialist gastroenterolog.
Testul nu e un test de sceening pe care să-l faci așa, într-o populație care nu are prevalență în România", a mai spus medicul primar de medicină internă și gastroenterologie.
Boala celiacă, intoleranța la gluten. Semnele la care să fii ATENT. Stănescu Pop: Grijă când te dai cu RUJ. Un NECAZ al întregului organism
Boala celiacă poate afecta orice persoană. Alina Stănescu Pop, medic primar pediatrie de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului a explicat la Vorbește Lumea de la Pro TV care sunt simptomele în cazul copiilor și ce trebuie făcut.
”În primul rând să lămurim ce este boala celiacă. E un necaz care apare atunci când la un anumit moment nu mai pot să tolerez nimic ce conține făină de grâu și începi să ai tulburări, nevoi speciale, probleme în foarte multe organe, disconfort. Nu poți exact să știi ce se întâmplă.
Poate să fie o chestie foarte evidentă, care să fie evident legată de sistemul digestiv sau poate să fie un lucru care are legătură cu oboseală, iritabilitate, lipsă de concentrare, chiar tulburare funcțională a ficatului, a inimii, atacă foarte multe organe. Deci să spunem că este un necaz al întregului organism”, a spus medicul Alina Stănescu Pop.
Când apare și cum se manifectă boala celiacă - citește mai departe AICI
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.