O echipă mixtă de doctori de la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureș, coordonată de şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, doctorul Dorin Dorobanţu, a reuşit reconstrucţia piciorului unei fetiţe în vârstă de nouă ani, victimă a unui accident rutier, după o intervenţie chirurgicală care a durat circa şapte ore.
"O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş - chirurgie plastică, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică şi ATI pediatrie - coordonată de dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, au realizat o intervenţie complexă de salvare a piciorului unei fetiţe de 9 ani, prin reconstruirea acestuia după un traumatism prin strivire-avulsie (smulgere) extensivă tegumentară şi de părţi moi. În data de 05.09.2020 s-a internat, prin transfer de la Baia Mare, o fetiţă de 9 ani cu politraumatism prin accident rutier. Fetiţa era cu bicicleta când a ieşit în faţa unui camion", a anunţat conducerea unității, într-un comunicat de presă.
Micuța a ajuns la spital la 24 de ore de la accident, după ce, iniţial, a fost internată la spitalul judeţean din Baia Mare. ”S-a solicitat transferul pacientei la Târgu Mureş pentru că la Baia Mare nu aveau posibilitatea de a trata cazul în complexitatea lui. Pacienta prezenta fractură de femur cuminutivă bilaterală, asociată pe membrul inferior drept, cu un traumatism prin strivire-avulsie extensivă tegumentară şi de părţi moi, dezmănuşare circulară coapse şi gambe şi dezorganizarea musculaturii la nivelul gambei. De asemenea, prezenta fractură claviculară dreptă fără indicaţie operatorie, fractură de coloană cervicală amielică, avulsie (separare prin ruptura sau smulgere a unei formaţiuni anatomice) parţială pavilion auricular drept şi parţial scalp regiune temporo-parietală dreaptă, multiple alte plăgi şi dermabraziuni intens poluate", se mai arată în comunicat.
Medicii din Mureş mai spun că evoluţia ulterioară a fetiței a fost dificilă, dar lent favorabilă şi membrul inferior drept a mai necesitat intervenţii succesive de revizie de plagă, aplicare de pansament cu presiune negativă şi încă două etape de grefare cutanată.
"Tot acest tratament a fost efectuat în continuare de către echipa mixtă chirurgie plastică şi chirurgie pediatrică şi cu susţinerea funcţiilor vitale ale pacientei în terapie intensivă pediatrică. Toate manevrele de pansament s-au efectuat sub anestezie generală pentru a scădea la minim suferinţa pacientei. Astăzi, 12 octombrie 2020, echipa medical a realizat primul pansament fără anestezie generală, discutând cu pacienta şi cu mama acesteia, despre situaţia piciorului şi problemele existente, urmând ca aceasta să fie îndrumată spre recuperare medicală şi fizio-kinetoterapie, asociate cu asistenţă psihologică pentru depăşirea traumei psihice, cu reevaluări ulterioare chirurgicale, dacă va fi necesar", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.