Cercetarea efectuată la Universitatea din Adelaide și la Universitatea din Bristol a examinat convingerile că succesul la școală și în carieră se datorează mai mult decât unui nivel înalt al inteligenței. Competențele non-cognitive sunt, de asemenea, importante.
Studiul, publicat în revista Nature Human Behavior, este primul care revizuiește sistematic întreaga literatură cu privire la efectele aptitudinilor non-cognitive la copiii de 12 ani sau mai mari, raportat la rezultate ulterioare în viața lor, cum ar fi realizările academice și abilitățile cognitive și lingvistice.
Trăsături importante pentru un succes ulterior
„Trăsături precum atenția, autoreglementarea și perseverența în copilărie au fost investigate de psihologi, economiști și epidemiologi, iar unele dintre ele s-au dovedit a influența rezultatele ulterioare de-a lungul vieții", spune profesorul John Lynch, de la Școala de Sănătate Publică, Universitatea din Adelaide, autorul principal al studiului, citat într-un material dat publicității de instituția de învățământ.
„Există o gamă largă de dovezi existente care subliniază rolul abilităților non-cognitive și modul în care ele determină succesul ulterior, ăn viață, dar acestea sunt departe de a fi consecvente", spune el.
Unul dintre co-autori ai studiului, profesor asociat Lisa Smithers, spune: „Există tentative de dovezi din studiile publicate că abilitățile non-cognitive sunt asociate cu rezultatele academice, psihosociale, cognitive și lingvistice, dar abilitățile cognitive sunt încă importante".
E important să construiești abilități non-cognitive
Una dintre cele mai puternice constatări ale revizuirii sistematice de față a fost aceea că, de fapt, calitatea dovezilor în această direcție este mai scăzută decât este de dorit. Din cele peste 550 de studii eligibile, doar 40% au fost considerate a fi de o calitate suficientă.
„Deci, în timp ce întervențiile pentru a construi abilități non-cognitive pot fi importante, în special pentru copiii dezavantajați, baza de date existentă care stă la baza acestui domeniu este insuficientă și necesită studii mai aprofundate. Asta are implicații importante pentru cercetătorii și agenții de finanțare care doresc să studieze efectele de abilităților non-cognitive", conchide profesorul Lynch.
Studiul lor poate fi găsit AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.