Un nou studiu realizat de MedUni Vienna subliniază că metodele standard de diagnosticare a insuficienței cardiace sunt mai puțin fiabile pentru femei decât pentru bărbați, în contextul diabetului de tip 2. Cercetarea sugerează necesitatea ajustării ghidurilor de diagnostic pentru a reflecta diferențele de gen, având în vedere prevalența crescută a bolii la femeile cu diabet de tip 2.
Rezultatele, recent publicate în revista specializată Cardiovascular Diabetology, arată că metodele actuale sunt mai puțin fiabile pentru femei decât pentru bărbați. Având în vedere prevalența acestei boli cardiace, în special la femeile cu diabet de tip 2, se recomandă luarea în considerare a aspectelor de gen în ghidurile existente pentru a asigura cea mai bună îngrijire posibilă a pacienților.
Metode și parametri analizați în studiu
În cadrul studiului, echipa științifică condusă de specialistul în medicină de gen Alexandra Kautzky-Willer de la Divizia de Endocrinologie și Metabolism a colectat date pe parcursul a cinci ani. Metodele și parametrii comuni pentru diagnosticul insuficienței cardiace sistolice în diabetul de tip 2 au fost analizați, cu un accent deosebit pe diferențele de gen.
Vezi și: Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Diferențe de prevalență și diagnostic între bărbați și femei
Pacienții cu diabet de tip 2 sunt de până la patru ori mai susceptibili de a avea insuficiență cardiacă decât persoanele fără diabet de tip 2, iar femeile sunt de două ori mai afectate decât bărbații. În ciuda diferențelor patofiziologice între bărbați și femei, care duc la predispoziții și cursuri diferite ale bolii, în prezent nu există recomandări specifice de gen pentru diagnosticul insuficienței cardiace la pacienții cu diabet de tip 2.
Dacă se observă simptome, ghidurile actuale recomandă investigații suplimentare pentru ambele sexe, cum ar fi determinarea markerului NT-proBNP în sânge și efectuarea unei ecocardiografii (ultrasonografie cardiacă). Conform clasificării NYHA, se face o clasificare în funcție de severitatea simptomelor, de la care se derivă strategiile de tratament.
Importanța diagnosticării timpurii pentru prognostic
După cum arată studiul actual, această abordare standardizată nu satisface nevoile specifice ale pacienților de sex feminin și masculin cu diabet de tip 2: în timp ce gradele mai ridicate NYHA (capacitate redusă de efort) sunt asociate cu valori mai mari ale NT-proBNP, cu diagnostice mai frecvente de insuficiență cardiacă și un risc mai mare de deces la bărbați, această corelație nu a fost găsită la femei.
În contrast, semnificația NT-proBNP pentru insuficiența cardiacă a fost semnificativ mai mare în ambele sexe, dar în special la femei, decât simptomele clinice. Se pare că femeile adesea nu prezintă simptome de-a lungul unei perioade lungi sau nu le raportează, chiar dacă suferă deja de insuficiență cardiacă manifestă.
Recomandări pentru screening și ghiduri
Insuficiența cardiacă - FOTO: Freepik@photoroyalty
"Rezultatele noastre sugerează că performanța redusă poate să nu fie potrivită pentru screeningul insuficienței cardiace la femeile cu diabet de tip 2", concluzionează primul autor Sarah Hofer-Zeni (Departamentul Clinic de Endocrinologie și Metabolism).
"Valorile NT-proBNP, pe de altă parte, pot fi markeri foarte sensibili și timpurii ai insuficienței cardiace, în special la femei. Diagnosticarea bolii cardiace cât mai devreme posibil și adaptarea tratamentului cu noi medicamente foarte eficiente sunt esențiale pentru prognosticul pacienților cu diabet de tip 2", adaugă liderul studiului Alexandra Kautzky-Willer.
Conform echipei de cercetare, rezultatele analizelor sprijină de asemenea necesitatea unui screening al insuficienței cardiace la femeile cu diabet de tip 2, care să se bazeze mai puțin pe simptome și mai mult pe biomarkeri, și pentru luarea în considerare a aspectelor de gen în ghiduri.
Insuficiența cardiacă și diabetul
Pacienții cu diabet de tip 2 (T2DM) au de peste două ori mai mare risc de a dezvolta insuficiență cardiacă (HF) comparativ cu persoanele non-diabetice. Insuficiența cardiacă în diabet poate fi prezentată fie ca insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă (HFrEF), fie ca insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (HFpEF). În ciuda avansurilor în controlul glicemic, prevalența insuficienței cardiace rămâne ridicată printre pacienții diabetici, indicând că factori dincolo de nivelurile de glucoză din sânge contribuie la acest risc crescut.
Vezi și: Hesperidina, compusul din sucul de portocale reduce tensiunea arterială și colesterolul
Terapiile actuale și impactul lor
Diferite terapii antihiperglicemiante au fost evaluate pentru impactul lor asupra insuficienței cardiace. Deși unele medicamente, cum ar fi metforminul, inhibitorii SGLT2 și anumiți agoniști ai receptorilor GLP-1, arată potențial beneficii cardiovasculare, altele, inclusiv sulfonilureele, tiazolidindionele și unele terapii cu insulină, ar putea agrava sau crește riscul de insuficiență cardiacă.
Studiile clinice, cum ar fi ADVANCE și ACCORD, au demonstrat rezultate mixte privind impactul controlului glicemic intensiv asupra rezultatelor cardiovasculare, unele sugerând că scăderea agresivă a glicemiei poate crește riscul de mortalitate și spitalizare pentru insuficiență cardiacă, potrivit AHA Journals.
Patofiziologia cardiomiopatiei diabetice
Dezvoltarea insuficienței cardiace în diabet implică o interacțiune complexă de mecanisme patofiziologice, inclusiv stres oxidativ, inflamație, stres al reticulului endoplasmatic, semnalizare insulinică anormală și lipotoxicitate. Acești factori pot perturba metabolismul substratului miocardic și funcția mitocondrială, contribuind la progresia cardiomiopatiei diabetice.
Direcții viitoare și tratament personalizat
Având în vedere prevalența ridicată a insuficienței cardiace în rândul pacienților diabetici, este esențial să se dezvolte strategii terapeutice personalizate care să nu doar să gestioneze glicemia, dar și să abordeze riscul de insuficiență cardiacă și complicațiile existente. Cercetările viitoare ar trebui să se concentreze pe identificarea tratamentelor eficiente care vizează căile moleculare specifice implicate în insuficiență cardiacă și pe explorarea modului în care noile terapii pot îmbunătăți atât controlul glicemic, cât și rezultatele cardiovasculare în T2DM.
În concluzie, deși terapiile antihiperglicemiante actuale au efecte variate asupra riscului de insuficiență cardiacă, este necesară o abordare mai nuanțată care să ia în considerare atât rezultatele glicemice, cât și cele cardiovasculare, pentru a optimiza îngrijirea pacienților cu diabet și insuficiență cardiacă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
