Inimă: studiu despre 7 factori care vă țin departe de boli cardiace

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
Inimă FOTO: pexels.com
Inimă FOTO: pexels.com

Asociația Americană a Inimii a creat "Life's Simple 7", o colecție de 7 factori care prezic și protejează sănătatea cordului. Un studiu le-a testat.

Inimă, boli, factori. Sănătatea cardiovasculară este principala provocare a unui studiu publicat în revista JAMA Network Open, informează medicalnewstoday.

Medicul Xiang Gao, profesor asociat de Științe Nutriționale și director al Laboratorului de Epidemiologie Nutrițională de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, unul dintre autorii studiului, a plecat în cercetare de la datele furnizate de American Heart Association/Asociația Americană A Inimii (AHA). Aceasta din urmă a creat conceptul "Life's Simple 7", o colecție de factori care pot ajuta la prezicerea și protejarea sănătății inimii persoanei.

Inimă, boli, factori: care sunt cei 7

„«Life's Simple 7» constă din patru «comportamente modificabile», adică lucrurile pe care le puteți face pentru a reduce șansele de a dezvolta boli de inimă. Acestea sunt: renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți sănătoase, mâncarea sănătoasă și activitatea fizică. AHA include, de asemenea, trei măsuri: tensiunea arterială, colesterolul și zahărul din sânge. Ținând cont de acestea, sugerează AHA și după cele patru comportamente de mai sus, se reduce riscul de a muri de accident vascular cerebral sau de boli cardiovasculare", detaliază site-ul citat.

Xiang Gao usține că doar circa 2% din populația SUA și a altor țări îndeplinesc toate cerințele ideale pentru cei 7 factori.

Acesta urmărește, prin cercetarea sa, să observe dacă unirea acestor șapte factori de-a lungul timpului va scădea riscul de boli cardiace al unei persoane.

Inimă, boli, factori: în ce a constat cercetarea

Echipa de cercetare au examinat date de la 74.701 de adulți chinezi. Aceștia au răspuns la chestionare legate de sănătatea lor în ansamblu și au luat parte la diferite teste clinice de trei ori între 2006 și 2010. Oamenii de știință au adunat aceste informatii și au analizat modul în care acestea se leagă de incidența bolilor cardiovasculare.

Între 2006 și 2010, cercetătorii au identificat cinci modele de sănătate a inimii pe care participanții la studiu le-au urmat. Concluzia? 19% dintre participanți au obținut și mneținut un scor de sănătate cardiovascular mai bun în ultimii 4 ani. Aceștia au prezentat un risc mai mic cu 79% de a dezvolta boli de inimă decât restul participanților.

Aceleași rezultate s-au obținut și când au analizat lucrurile din perspectiva unui accident vascular cerebral și risc de atac de cord.

Apoi, autorii studiului au luat fiecare dintre cei 7 factori și l-au analizat separat de celelalte ca să observe dacă un factor este mai important decât celelalte. Însă nu au găsit nicio diferență semnificativă în predicția riscului atunci când au eliminat o singură măsură.

„Acest lucru sugerează că sănătatea cardiovasculară, în general, este în continuare cel mai important lucru și niciun factor nu este mai important decât celelalte. (...) Ajută la confirmarea faptului că aceste șapte valori sunt valide și un instrument foarte util pentru dezvoltarea unei strategii de prevenire a bolilor cardiovasculare", a mai apreciat Xiang Gao, citat de medicalnewstoday.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel