Infecțiile cu coronavirusul din China, prin manipularea șerpilor vii: prof Adrian Streinu Cercel explică

Angela Sabău |
Data publicării:
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel

Infecțiile cu coronavirusul din China pare că au pornit de la manipularea unor șerpi vii, care se vând în piața din Wuhan pentru consum. Potrivit prof. Adrian Streinu Cercel, aceasta ar fi fost sursa infecțiilor și nu consumul de carne.

Coronavirusul din China se transmite de la om la om, după cum au arătat recent specialiștii. Totuși, se consideră că îmbolnăvirile din celelalte țări au apărut în urma contractării virusului în China, și nu transmisă între oameni pe teritoriul acestor țări. Cel puțin asta a susținut Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, într-o emisiune transmisă la digi24. „Este vorba de răspândiri pe teritoriul Chinei. Toate cazurile la care facem noi referire din celelalte țări sunt cazuri «de import», nu sunt cazuri care au cunoscut transmiterea pe teritoriul țărilor respective. În momentul în care, într-o familie, să zicem mama a făcut boala, iar boala a trecut la tată, este prima transmitere interumană. Dacă de la tată a trecut la fiu, este a doua transmitere interumană. Dacă de la fiu a trecut la soră, este a patra transmitere. Trebuie să găsești relația de cauzalitate dintre prezența unei persoane care este infectată care poate să transmită și prezența altei persoane care este receptivă și care poate să ia de la persoana respectivă”, a spus el.

Despre transmiterea virusului a arătat că se face precum orice alt virus, pe calea aerului, dar și prin suprafețele contaminate. „Se transmite ca orice virus, prin aer, în principal. Dar această infecție generează un sindrom respirator, cu tuse; se tușeșete mult la această infecție cu coronavirus și, ca atare, dacă punem mâna la gură și am tușit, iar apoi am pus mâna pe masă, persoana care va veni după mine și va pune mâna pe masă nu face altceva decât să se contamineze pe mână, după care duce mâna la gură sau la nas  și se infectează. Ca atare, contactul direct și contactul cu suprafețele este la fel de bun mijloc de transmitere ca si calea respiratorie”, a mai spune Streinu Cercel.

Virus transmis de la șarpe viu

Virusul, spune el, s-a transmis la om în piața aglomerată din Wuhan, însă nu de la carnea de animale cumpărate de acolo, ci prin manevrarea unor șerpi vii. Potrivit lui, se crede că virusul care se găsește în secrețiile de pe suprafața corpului șarpelui ar fi suferit o mutație și astfel a devenit extrem de virulent. Acesta s-a transmis la om prin manevrarea șerpilor vii, având în vedere că este un lucru obișnut consumul acestui tip de carne în China. „În momentul în care pui carne la gătit, virusul moare. La 65 de grade moare, este inactivat. Chinezii s-au contaminat prin manipularea șerpilor vii, nu pentru că au mâncat carne. Șarpele are secreții în care se găsește virusul și așa s-au contaminat. Secreția este cea care conține virusul”, a mai spus el.

În ce privește purtarea unei măști chirurgicale pe față, el a arătat că aceasta ajută, dar cu o singură condiție: „să fie folosită o singură dată și după aceea să fie aruncată la un loc de unde să poată fi colectată și distrusă. O mască cu care te-ai dus acasă și ai pus-o pe masă, de exemplu, nu nface altceva decât să îi contamineze pe cei din jur.”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel