Infecția cu virusul HPV (papilomavirusul uman) este responsabilă pentru 99% din leziunile colului uterin, o problemă de sănătate publică ce necesită o atenție sporită. Există numeroase tipuri de HPV, dintre care unele sunt clasificate cu risc înalt, putând duce la dezvoltarea cancerului cervical, în timp ce altele, considerate cu risc scăzut, provoacă în principal veruci genitale.
Ce trebuie să știi despre infecția cu HPV
Dr. Ciprian Cristescu, medic primar Obstetrică Ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat, în exclusivitate la Interviurile DC MEDICAL și DC News cum apar leziunile colului uterin.
"99% din leziunile de pe colul uterin sunt date de un virus care se cheamă HPV. Există mai multe tipuri din acest virus. Unele care au risc crescut de a da leziuni pe col și a se transforma în cancer și altele cu risc scăzut care dau veruci. Din acestea cu risc scăzut cele mai frecvente sunt cele tipurile 16 și 18 și există teste.
Sunt femei care nu vor test Papanicolau și vor direct testare pentru HPV să vadă dacă sunt infectate sau nu. Se recoltează tot de la nivelul colului uterin.
99% din leziunile de col sunt date de acest virus. Restul de 1% pot interveni factorii genetici, dacă în familie există femei care au avut cancer genital, cele care au parteneri multipli. Acest virus se transmite pe cale sexuală. Și cele care schimbă partenerii au risc mai mare", a explicat dr. Ciprian Cristescu, medic primar Obstetrică Ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la Interviurile DC MEDICAL și DC News.
Bărbații, testați HPV
În anumite țări, și bărbații sunt supuși testării pentru HPV, având în vedere că infecția poate provoca leziuni canceroase.
"În anumite țări și bărbații se testează de HPV. Infecția poate da leziuni canceroase la nivelul penisului, laringiean, al buzelor, în funcție de relațiile intime pe care le practică.
Veruca nu e canceroasă. Persoanele care au veruci ar trebui să se testeze de toate tipurile de HPV. La femei e mult mai frecvent decât la bărbați. Bărbații sunt purtători, dar la femei, prin faptul că contactul sexual și sperma care rămâne în vagin duce la o expunere mult mai mare", mai explicat dr. Ciprian Cristescu, medic primar Obstetrică Ginecologie, în exclusivitate la DC MEDICAL și DC News.
Pentru a reduce incidența cancerului cervical și a altor complicații asociate HPV, este vitală educarea populației cu privire la importanța testării și a vaccinării împotriva acestui virus. Prin conștientizare și prevenție, putem proteja sănătatea reproductivă și îmbunătăți calitatea vieții.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.