Infectarea cu Omicron NU oferă protecție pentru alte variante. Răsturnare de situație în cazul COVID-19

Infectarea cu Omicron - Foto: Freepick @MrDm
Infectarea cu Omicron - Foto: Freepick @MrDm

Potrivit unor noi cercetări, este puţin probabil ca infectarea cu tulpina iniţială de Omicron să asigure protecţie împotriva variantelor actuale.

Persoanele infectate cu versiunea iniţială a variantei Omicron a noului coronavirus, identificată în Africa de Sud în noiembrie 2021, ar putea fi vulnerabile în faţa riscului de infectare cu variantele recente de Omicron chiar dacă s-au vaccinat deja anti-COVID-19, inclusiv cu doza booster a unor astfel de seruri, sugerează un nou studiu, informează Reuters, citează Agerpres.

Pacienţii vaccinaţi şi infectaţi apoi cu subvarianta Omicron BA.1 au dezvoltat anticorpi care pot să neutralizeze acea subvariantă şi tulpina iniţială de SARS-CoV-2, însă subvariantele care circulă în prezent au dezvoltat mutaţii care le permit să evite acei anticorpi, au raportat cercetătorii din China într-un studiu publicat vineri în revista Nature.

Subvarianta Omicron BA.2.12.1, care cauzează în prezent cele mai multe infectări în Statele Unite, şi subvariantele Omicron BA.5 şi Omicron BA.4, care alcătuiesc împreună 21% din totalul cazurilor noi americane, conţin mutaţii care nu sunt prezente în subvariantele iniţiale Omicron BA.1 şi Omicron BA.2.

Aceste subvariante noi "evită capacitatea neutralizatoare a anticorpilor obţinuţi după infectarea cu SARS-CoV-2 şi după vaccinare", au precizat autorii studiului, realizat în cadrul unor experimente de laborator.

Două medicamente care distrug COVID-ul



Două medicamente bazate pe anticorpi monoclonali - Bebtelovimab, produs de Eli Lilly, şi Cilgavimab, un compus al tratamentului Evusheld dezvoltat de AstraZeneca - pot în continuare să neutralizeze eficient subvariantele BA.2.12.1 şi BA.4/BA.5, au arătat experimentele de laborator.

Însă dozele booster ale vaccinurilor bazate pe varianta BA.1 a virusului, precum cele care sunt dezvoltate în prezent de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna, "ar putea să nu asigure o protecţie de spectru larg împotriva noilor subvariante de Omicron", au avertizat autorii studiului.

Mai multe cercetări precedente, care nu au fost încă evaluate prin procedura peer-review, au sugerat că este puţin probabil ca persoanele nevaccinate şi infectate cu Omicron să dezvolte reacţii imunitare care să le ofere protecţie împotriva altor variante ale noului coronavirus.

Vaccin specific pentru Omicron



"Părerea mea este că deşi ar putea exista anumite avantaje în dezvoltarea unui vaccin specific pentru Omicron, cred că se va obţine doar un beneficiu marginal în raport cu folosirea vaccinurilor şi a dozelor booster existente", a declarat medicul Onyema Ogbuagu, cercetător în boli infecţioase la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale din New Haven, Connecticut, care nu a participat însă la realizarea noului studiu.

"În pofida capacităţii noilor subvariante de a evita protecţia imunitară, putem să ne aşteptăm ca vaccinurile să ofere în continuare o protecţie împotriva formelor grave ale bolii. Dacă sunteţi programaţi să faceţi un booster, mergeţi să faceţi doza booster. Dacă am învăţat ceva până acum din experienţa clinică este faptul că este extrem de important să ne actualizăm schema de vaccinare pentru a menţine niveluri crescute de anticorpi anti-COVID-19 care circulă în sânge", a adăugat acelaşi specialist.

Adolfo Garcia-Sastrre, cercetător în microbiologie şi boli infecţioase la Facultatea de Medicină Icahn asociată spitalului Mount Sinai din New York, a sugerat că o protecţie mai bună ar putea fi obţinută prin vaccinuri care ţintesc mai multe tulpini ale virusului sau prin vaccinuri intranazale care ar creşte protecţia faţă de riscul de infectare şi de transmitere, generând imunitate la nivelul mucoasei nazale, prima cale de pătrundere a virusului în organism.

Acelaşi specialist, care nu a fost implicat în realizarea noului studiu, consideră că până când devine disponibil un vaccin creat specific împotriva unei variante virale, o nouă variantă ar putea să apară şi să devină dominantă. 

Evusheld de la AstraZeneca, rezultate uimitoare împotriva COVID. Distruge variantele Omicron BA.4 și BA.5

 

Evusheld, produs de AstraZeneca, (tixagevimab and cilgavimab, cunoscut anterior AZD7442) își păstrează acțiunea neutralizantă împotriva variantelor emergente Omicron BA.4 și BA.5, conform noilor date preclinice de evaluare de către Universitatea din Oxford.

Rezultatele obținute au fost raportate online pe platforma bioRxiv.

Aceste rezultate sunt în concordanță cu datele anterioare obținute în mai multe studii care arată că Evusheld păstrează o activitate neutralizantă puternică împotriva Omicron BA.2, varianta circulantă dominantă curent, neutralizând, în același timp, toate variantele testate până în prezent.

Variantele SARS-Cov-2 circulante anterior s-au răspândit în tipare similare astfel încât este posibil ca BA.4 și BA.5, care sunt acum variantele dominante în Africa, să se răspândească la nivel global urmând același tipar ca BA.26. BA.4 și BA.5 au secvențe identice ale proteinei S și par să fi evoluat din BA.21.

John L. Perez, MD, MBA, MA, Vicepreședinte, Coordonator al deprtamentului de Dezvoltare în Stadii Avansate, Vaccinuri și Terapii Imunologice, AstraZeneca a declarat: “Prin combinarea a doi anticorpi cu acțiuni diferite și complementare împotriva SARS-CoV-2, Evusheld a fost dezvoltat încă de la început pentru a combate virusul răspunzător de infecția COVID-19 și pentru a-și păstra eficacitatea neutralizantă în condițiile capacității acestui virus de a genera rapid, prin mutații, noi variante. 

Aceste rezultate noi demonstrează încă o dată că Evusheld este o soluție importantă pentru protecția populațiilor vulnerabile cum ar fi pacienții imunocompromiși care nu dezvoltă un răspuns imun adecvat la vaccinurile împotriva COVID-19 și sunt la risc de a face forme severe de boală”.

Persoanele cu risc crescut de expunere la virusul SARS-CoV-2 ar putea beneficia și de protecție cu Evusheld

Aproape 2% din populația lumii este considerată a avea un risc ridicat de răspuns inadecvat la vaccinarea împotriva COVID-19 și care poate, în mod particular, să beneficieze de protecția dată de profilaxia pre-expunere cu Evusheld.

Această populație include persoanele care sunt imunodeprimate, cum ar fi cei cu afectiuni maligne sau pacienții cu transplant sau orice persoană care urmeaza tratament cu medicamente imunosupresoare.

Persoanele cu risc crescut de expunere la virusul SARS-CoV-2 ar putea beneficia și de protecție cu Evusheld.

Noi dovezi indică faptul că protecția populațiilor vulnerabile împotriva îmbolnăvirii de COVID-19 poate contribui la prevenția evoluției virale care este un factor important în emergența de noi variante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel