Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că a fost informat de Direcția de Sănătate Publică Mehedinți că, în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, la finalul lunii aprilie 2019 au fost înregistrate 4 cazuri de infecții nosocomiale cu Acinetobacter, unul dintre acești pacienți fiind purtător la momentul internării.
Pacienții aveau boli cronice și grave
Conform raportului DSP Mehedinți, toți pacienții aveau afecțiuni grave, cronice precum: diabet, bronhopneumopatie, encefalopatie hipercapnică, poliglobulie, insuficiență renală, sindrom de citoliză hepatică, insuficiență cardiacă. De asemenea, doi dintre ei prezentau la examenul bacteriologic din exudatul bronșic efectuat la internare Acinetobacter, respectiv Kebsiella Spp.
Cei 4 pacienți au decedat din cauza afecțiunilor preexistente.
Secția ATI închisă
Deoarece la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidențiată niciodată prezența Acinetobacter, neputându-se depista sursa de infecție, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin a decis închiderea temporară a activității sectorului septic al secției ATI, din după-amiaza zilei de 03 mai 2019, pentru efectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție a întregului sector septic.
Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice modul în care Spitalul Județean a respectat procedurile în acest caz și a solicitat ca mâine, 7 mai 2019, după finalizarea activităților de dezinfecție, DSP Mehedinți să se deplaseze la spital pentru a preleva noi probe din secția de ATI. În funcție de rezultatele acestor probe se va decide reluarea activității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.