Studiul, publicat joi în revista Cell Stem Cell, a presupus folosirea de celule stem și editarea genei vizate pentru a face reproducerea din același sex.
„Am încercat să aflăm dacă șoarecii normali cu doi părinți feminini sau chiar șoareci cu doi părinți masculini ar putea fi produși folosind celule stem embrionare haploide, prin ștergerea unor gene", a spus co-autorul senior Zhou Qi, profesor la Institutul de Zoologie din subordinea Academiei Chineze de Științe.
De asemenea, s-au „născut", pe aceeași cale, și soareci din doi „tați", dar au supraviețuit doar câteva zile, conform studiului citat de agenția chineză de presă Xinhua.
Unele reptile, amfibieni și pești se pot reproduce din părinți de același sex, dar este dificil pentru mamifere să facă același lucru, chiar și cu ajutorul tehnologiei de fertilizare.
Au modificat genetic anumite caracteristici
La mamifere, anumite gene materne sau paterne sunt oprite în timpul dezvoltării liniei germinale printr-un mecanism numit imprimare genomică, astfel încât descendenții care nu primesc material genetic de la mamă și de la tată ar putea prezenta anomalii ale dezvoltării sau ar putea să nu fie viabili.
Cercetătorii chinezi au reușit însă să șteargă aceste gene imprimate din obule imature pentru a produce șoareci bi-materni în trecut.
„Cu toate acestea, șoarecii astfel creați au prezentat caracteristici defecte, iar metoda în sine este foarte nepractică și greu de utilizat", a spus Zhou.
Echipa lui Zhou a folosit celule stem embrionare haploidale (ESC), care conțin jumătate din numărul normal de cromozomi și ADN de la un singur părinte și au creat șoareci cu două mame prin ștergerea a trei regiuni de imprimare ale genomului din ESC haploid ce conține ADN-ul părintelui feminin și le-au injectat în ovule de la un alt șoarece de sex feminin.
29 de șoareci vii, cu câte două „mame” fiecare!
Astfel, ei au produs 29 de șoareci vii din 210 embrioni. Șoarecii astfel creați au fost normali, au ajuns la maturitate, și s-au reprodus normal ulterior, conform studiului.
„Am constatat în acest studiu că ESC haploide au fost mai asemănătoare cu celulele primordiale ale germenilor, precursorii avulelor și spermei. Imprimarea genomică găsită în gameți a fost ștearsă", a spus co-autorul senior Hu Baoyang, de la același institut.
De asemenea, ei au produs și 12 șoareci vii cu doi părinți genetici, cu o procedură similară, dar mai complicată. Esc-urile haploide care conțin numai ADN-ul părintelui masculin au fost modificate pentru a șterge șapte regiuni cheie imprimate.
Esc-alele haploide editate au fost apoi injectate, împreună cu sperma de la un alt șoarece mascul, într-o celulă-ovul care avea nucleul și, prin urmare, materialul genetic feminin a fost eliminat.
Exemplarele cu doi „tați” nu supraviețuiesc mult
Din aceasta a rezultat un embrion care conține numai ADN genomic de la cei doi părinți masculi. Acești embrioni au fost transferați împreună cu materialul placentar în femele care au dus la termen sarcina.
Acești pui au supraviețuit doar 48 de ore după naștere, dar cercetătorii intenționează să îmbunătățească procesul, astfel încât șoarecii bi-paternali să trăiască până la vârsta adultă.
Conform agenției cineze de presă, cercetătorii au spus că există încă obstacole în calea utilizării acestor metode la alte mamifere, inclusiv necesitatea de a identifica genele problematice imprimate care sunt unice pentru fiecare specie.
Studiul, integral, poate fi consultat AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.