Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 04.00 la parterul Spitalului de Boli Infecțioase din Ploiești, unde doi oameni au murit. Alți 18 de pacienți cu COVID-19 au fost evacuați
La fața locului au sosit imediat șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o mașină de descarcerare și 20 ambulanțe SMURD și SAJ cu 57 de pompieri militari. Pentru această misiune a fost declanșat Planul Roşu de Intervenție.
Din păcate, doi pacienți, bărbați, de 74 şi 75 de ani au murit, iar alți 18 pacienți au fost evacuaţi din secţia COVID de la Spitalul de Boli infecțioase din Ploieşti.
Din primele informaţii, incendiul ar fi izbucnit chiar de la instalația de oxigen la care erau conectați cei doi pacienți care au murit carbonizați.
Este al 13-lea incendiu de acest fel din acest an.
Potrivit directorului Serviciul Ambulanța Prahova Mădălin Ipatie, o asistenta care a încercat să ajute a suferit arsuri pe 40% din corp, aceasta fiind transportată la București. Pe secția COVID erau 21 de pacienți, 16 dintre ei au fost evacuați, iar 3 pacienți au refuzat transportul la spital.
Șeful DSU, Raed Arafat a ajuns la Spitalul de Boli infecțioase din Ploieşti şi a coordonat intervenţia.
Pacienţii evacuaţi au fost transferați la UPU Ploieşti
„Nu este un spital al primăriei Ploieşti. Am ajuns acolo, că am fost informat şi mi se pare normal să mergem acolo să dăm o mână de ajutor. Sper cu această ocazie să se înțeleagă că a face spitale noi, cu circuite noi nu este un moft", a spus pentru Antena 3 primarul din Ploieşti Andrei Voloşevici.
„Secţia era nouă, este o secţie renovată de pediatrie cu instalație nouă şi verificată, iar rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă s-a intervenit imediat. Într-o fracţiune de secundă, dumnezeu ştie, s-a mișcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen. Erau şi detectoare de oxigen. Probabil bolnavul şi-a scos masca.”
Incendiul izbucnit joi dimineaţă la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, unitate suport COVID, a fost lichidat la această oră, iar autorităţile au început transferul pacienţilor către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), notează DC NEWS.
Potrivit sursei citate, incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi.
Bogdan Nica, directorul SJU Ploieşti, primele declarații
”Nu la instalaţia de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecţiune, fie la un aparat, un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mişcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mişcat patul şi probabil s-a produs o scânteie între pat şi parchet. Se întâmplă. Într-o atmosferă cu oxigen... erau doi bolnavi cu CPAP (măşti de oxigen - n.r.) acolo, cantitate mare de oxigen... E un risc asumat când tratezi cu cantităţi mari de oxigen, la orice mică scânteie sau chiar spontan, spun specialiştii, se poate aprinde oxigenul”, a explicat Nica.
Întrebat despre momentul în care o infirmieră a suferit arsuri, Nica a spus că, din ceea ce au relatat colegii, rezultă că femeia încerca să îi pună masca de oxigen unui bolnav foarte agitat, moment în care patul s-a mişcat şi s-a produs o flamă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.