Încă un vaccin anti-COVID: Marea Britanie aprobă serul produs de Universitatea Oxford şi AstraZeneca

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Vaccinul produs de AstraZeneca și Oxford, rezultate bune. Foto: AstraZeneca
Vaccinul produs de AstraZeneca și Oxford, rezultate bune. Foto: AstraZeneca

Marea Britanie aprobă vaccinul produs de Universitatea Oxford şi AstraZeneca, în condițiile în care a apărut noua tulpină, mult mai contagioasă decât cea cunoscută până acum.

Marea Britanie a devenit miercuri prima ţară din lume care a aprobat vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca în contextul în care se confruntă cu o nouă tulpină, extrem de contagioasă, de COVID-19. „Guvernul a acceptat astăzi (miercuri - n.r.) recomandarea făcută de Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Produselor Sanitare (MHRA) de a autoriza spre folosire vaccinul anti-COVID-19 produs de Universitatea Oxford şi AstraZeneca”, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Londra.
AstraZeneca şi alţi producători de vaccinuri au declarat că studiază impactul noii tulpini, dar se crede că vaccinul va fi eficient şi împotriva acesteia.

Odată cu autorizarea vaccinului, autorităţile britanice speră să accelereze campania de vaccinare lansată la începutul lunii decembrie. În Marea Britanie este deja folosit din 8 decembrie vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.
„Cu două vaccinuri aprobate acum, vom putea să vaccinăm un număr mult mai mare de oameni consideraţi de risc, să-i protejăm de boală şi să reducem mortalitatea şi spitalizarea”, a mai arătat Ministerul Sănătăţii britanic, în timp ce ministrul de restort, Matt Hancock, a declarat că noul vaccin oferă calea ieşirii din pandemie până în primăvară, moment în care milioane de oameni vulnerabili vor fi protejaţi. El a mai spus că au fost comandate suficiente doze de vaccin pentru a imuniza întreaga populaţie, cu excepţia copiilor.
„O veste cu adevărat fantastică şi un triumf pentru ştiinţele britanice”, a numit-o premierul britanic, Boris Johnson. El a mai transmis că autorităţile vor acţiona „pentru a vaccina cât mai mulţi oameni cât mai repede cu putinţă”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel