Încă un preot a încetat din viață după ce a pierdut lupta cu COVID-19 

Angela Sabău |
Data publicării:
Preotul Adrian-Claudiu Căpitănescu a fost răpus de COVID-19 Foto: Epsicopia Severinului
Preotul Adrian-Claudiu Căpitănescu a fost răpus de COVID-19 Foto: Epsicopia Severinului

Încă un preot a murit în urma bolii COVID-19. Părintele avea 46 de ani.

Părintele Adrian-Claudiu Căpitănescu avea 46 de ani și s-a infectat cu noul coronavirus în urmă cu o lună. Duminică, 8 noiembrie, acesta s-a stins din viață, conform anunțului făcut pe pagina de Internet a Episcopiei Severinului. 
„Cu adâncă durere am primit vestea că în seara zilei de duminică, 8 noiembrie 2020, după 30 zile de luptă cu virusul Sars-Cov2, părintele Adrian-Claudiu Căpitănescu s-a mutat la Domnul, pentru a sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Veșniciei. De marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, inima iubitoare a părintelui Adrian-Claudiu bate în veșnicie.
A trăit neobosit într-o continuă alergare pentru Biserica lui Hristos pe care a iubit-o, pentru familia deosebită care i-a fost mereu aproape și pentru toți credincioșii pe care i-a păstorit cu toată dragostea”, scrie pe pagina Episcopiei.

Părintele era căsătorit și avea doi copii, de 19 și 21 de ani. „Începând cu data de 1 octombrie 1995 a fost numit preot paroh pe seama Parohiei Burila Mare, județul Mehedinți, iar la data de 1 octombrie 2006 i-a fost încredințată construcția bisericii parohiei nou înființate, Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur – Calea Tg-Jiului.
În ziua de 8 octombrie 2017, în urma finalizării construcției bisericii și a picturii, un ales sobor de arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române a târnosit sfântul lăcaș, acordându-i Preacucernicului Părinte Adrian-Claudiu Căpitănescu rangul de Iconom Stavrofor, pentru toată purtarea de grijă, osteneala și truda pe care a depus-o în Ogorul Domnului. 
Astăzi am pierdut un părinte vrednic, un om deosebit, dar am câștigat în ceruri un rugător neobosit pentru noi toți.
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi cu drepţii să îl numere!”, se mai arată pe pagina Episcopiei Severinului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel