Deputatul Emanuel Ungureanu a anunțat pe pagina lui de Facebook că are COVID-19. El a făcut o postare live, în care spunea că a fost infectat, probabil, în precampanie și că acum este „în zona de vindecare”.
„Trec și eu prin COVID, așa cum se întâmplă cu sute de mii de oameni, cu milioane de oameni, am avut o formă medie, sunt în zona de vindecare.
M-am infectat, cel mai probabil, în perioada de precampanie, când eram la Buzău. Am purtat mască, am fost atent, dar totuși se întâmplă, de asta vă rog să fiți atenți unii la alții și să aveți grijă de voi. Nu trebuie să aveți niciun dubiu, virusul există, este un virus care se manifestă pentru unii mai puternic, pentru unii ceva mai slab. Eu am avut o formă medie, am făcut temperatură 37,5 - 38,5, dar se resimte mult mai puternic. Am avut dureri musculare destul de puternice, și cam atât. Puțină tuse, dar chiar foarte puțină. M-am tratat cu paracetamol, cu vitamine, cu zinc la indicația medicului de familie, am vorbit și cu alți medici la telefon, de astăzi sunt în izolare, respect regulile, așa cum trebuie să facă toată lumea care contractează acest virus”, a spus politicianul.
El se află în izolare acum, până pe 20 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.