În memoria regizorului Ducu Darie, televiziunea publică va difuza o serie de producții care îi sunt dedicate, se arată într-un comunicat de presă:
Joi, 19 septembrie a.c, de la ora 15.00, TVR2 a programat o ediţie specială a emisiunii „Ieri, azi, mâine”. În 2015, regizorul răspundea cu bucurie invitaţiei pentru a realiza un interviu emoţionant alături de Corina Dănilă. A vorbit despre carieră, copilărie, familie, amintindu-şi cu emoţie de tatăl său, Iurie Darie. „Când te gândeşti la părinţi, la bunici sau la oamenii dragi care ţi-au fost în viaţă, după ce ai trecut peste momentul despărţirii, ei revin în mintea ta ca şi cum n-au plecat, ca şi cum sunt în continuare alături de tine. Când conştientizezi lucrul acesta, e ca şi cum te trezeşti din somn", poevstea Alexandru Darie.
În cadrul programului „Confesiuni”, redifuzat astăzi, 19 septembrie, pe TVR2, ora 16.55, Alexandru Darie îi mărturisea prezentatoarea Iuliana Marciuc: „Am intrat în TVR când aveam 4 ani. M-am bucurat foarte mult când, peste ani, mi s-a spus prima dată Alexandru Darie şi punct, fără a se mai adăuga «ştiţi, e fiul lui Iurie Darie». Am vrut de la bun început să mă fac regizor de teatru. Vedeam actorii jucând acelaşi lucru, iar eu voiam să fac ceva care nu se repetă. Tata mi-a spus: Ducule, faci ce vrei, eu la Teatru nu îţi pun nici vorbă bună, nici vorbă rea...”.
Tot despre părinţi a început şi dialogul cu Eugenia Vodă, în care regizorul Alexandu Darie a povestit cum numele său a fost transformat pe parcurs, de cei dragi în Alexandrucu, pentru ca mai apoi să fie cunoscut în breaslă ca Ducu Darie. Emisiunea „Profesioniştii” in memoriam Alexandru Darie, va fi difuzată sâmbătă, 21 septembrie, ora 23.00, pe TVR 1 şi pe TVR 3, luni, 23 septembrie, de la ora 21.00.
Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 22.00, pe TVR 3, vă invităm să urmărţi o ediţie „Nocturne” - in Memoriam Alexandru Darie, despre cultură, succes, lovituri, destin, regrete. În 2007, realizatoarea Marina Constantinescu îl invita pe Ducu Darie în studioul TVR pentru o „călătorie” în jurul Pământului, în locurile în care regizorul a pus în scenă adevărate opere de artă: la Londra, Milano, New York, Tokyo.
Sub genericul „Maeştrii Teatrului Românesc”, TVR 3 a programat, duminică, 22 septembrie, de la ora 17.00, documentarul artistic „O anumită stare de spirit”, semnat Alexandu Darie. Producţia, care marchează prima întâlnire a regizorului cu opera, în 1995, este un making of al montării pe scena Operei Naţionale Române a capodoperei „Don Giovanni”.
Vineri, 20 septembrie, de la ora 24.00, TVR Moldova transmite o ediţie a emisiunii „Garantat 100%” difuzată în premieră la începutul acestui an, un dialog ca între prieteni între moderatorul Cătălin Ştefănescu şi regizorul Ducu Darie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.