Trebuie spus că nu există o regulă a Bisericii care să spună când se vopsesc ouăle, dar la țară lucrurile se fac după un anumit calendar.
De Paște curățenia se termină miercuri seară, în „miercurea Păresimilor”. Tot atunci, la țară, sunt adunate din cuibar ouăle care vor fi vopsite pentru Paște.
În Joia Mare, numită și „Joia Patimilor”, tradiția spune că gospodinele vopsesc ouăle de Paște în roșu și alte culori. Culoarea roșie este însă este obligatorie, deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii.
Se spune că dacă ouăle sunt înroșite în „Joia Mare”, ele nu se vor strica tot anul.
În Vinerea Neagră doar se coc cozonacul și pasca.
Ouăle roșii sunt duse la biserică și sfințite Sâmbătă, iar în prima zi de Paște unul este îngropat în curtea gospodăriei, ca aceasta să fie ferită de grindină și piatră tot anul.
În dimineața primei zile de Paște (duminică), românii trebuie să-și spele fața cu apă proaspătă în care pun un ou roșu, ca tot anul să fie frumoși și sănătoși.
După consumarea ouălor de Paște, cojile roșii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, ca pământul să dea rod bun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.