Gripă
Când ai peste 65 de ani, sistemul imunitar nu este la fel de puternic ca în tinerețe. Seniorii formează cea mai mare parte a persoanelor care mor sau sunt spitalizate pentru probleme legate de gripă. Vârsta crește șansele unor complicații grave ale gripei, cum ar fi: pneumonie, sepsis și duce la înrăutățirea bolilor pulmonare și cardiace.
Creștere în greutate
Pierdeți din masa musculară pe măsură ce îmbătrâniți. În același timp, corpul arde mai puține calorii pentru aceleași activități fizice pe care le făceați atunci când erați mai tineri. Probabil știți că supraponderabilitatea sau obezitatea ridică riscul pentru multe afecțiuni, cum ar fi boala cardiacă, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și accidentul vascular cerebral. Kilogramele în plus pot constitui o povară, dar mișcările zilnice, cum ar fi mersul pe jos vă ajută. Nu uitați că obezitatea și artrita merg adesea împreună, așadar întrebați-vă medicul despre modalități inteligente de a lupta împotriva creșterii în greutate.
Fragilitatea oaselor
Mulți seniori se tem de căderi, iar vârsta poate afecta echilibrul. Căderile pot fi deosebit de periculoase dacă aveți osteoporoză, fiindcă oasele devin mai puțin dense și mai predispuse la rupturi și fracturi. Femeile trecute de 50 de ani au de două ori mai multe șanse decât bărbații să-și fractureze un os din cauza acestei boli. Puteți să vă mențineți oasele puternice dacă mâncați o mulțime de fructe, legume și alimente bogate în calciu. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveți nevoie de un supliment de vitamina D. Renunțați la fumat și evitați prea multe băuturi alcoolice.
Cancer
Știați că vârsta este predictor pentru cancer? Riscul crește considerabil după ce ați trecut de 50 ani. Jumătate din toate cazurile de cancer apar la persoanele de peste 65 de ani. Pentru cancerul pulmonar, vârsta medie este de 70 de ani. Potrivit WebMD.com oamenii de știință nu știu exact de ce persoanele mai în vârstă sunt mai susceptibile la cancer. Ar putea fi pur și simplu pentru că ați fost expus mai mult timp la agenți care cauzează cancer sau poate corpul este mai puțin capabil să facă reparații atunci când celulele se îmbolnăvesc.
Totuși, îmbătrânirea nu înseamnă că veți face cancer. Puteți adopta obiceiuri sănătoase dovedite a vă ajuta să scădeți riscul.
Depresie
Aproximativ 1 din 20 de americani cu vârsta peste 60 de ani are depresie. Dar mulți seniori nu sunt diagnosticați. Persoanele care au probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi o boală cardiacă sau artrită care pune anumite limitări, sunt mai predispuse la despresie. La fel, cele care au nevoie de asistență medicală la domiciliu. Medicația și psihoterapia o pot trata. Singurătatea poate duce la depresie. Căutați modalități de a vă conecta cu ceilalți, cu prietenii și familia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.