Horia Vermeșan a murit. Dorel Săndesc: Va rămâne în amintirile și sufletele noastre

Monika Baciu |
Data publicării:
FOTO: Freepik@yonedasergio
FOTO: Freepik@yonedasergio

Prof. dr. Horia Vermeșan, medic ortopedie și traumatologie, a murit.

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi medici din Timişoara, prof. dr. Horia Vermeşan, a murit, după o luptă cu o boală incurabilă. Reputatul medic timișorean avea 78 de ani.

Anunţul privind decesul cunoscutului medic şi profesor specialist în Ortopedie l-a făcut prof. univ. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Judeţean Timişoara și președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă

"Astăzi, de curând, cel care a fost și va rămâne Prof Dr Horia Vermeșan, doctorul, dascălul, liderul, omul deosebit, colegul și prietenul nostru a părăsit lumea aceasta…dar Horia va rămâne în amintirile și sufletele noastre și în rugăciunile pe care le vom înălța către Dumnezeu, să îl primească la El și să aibă grijă de sufletul său.

Condoleanțe familiei îndurerate", a anunţat prof. univ. dr. Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, pe pagina sa de Facebook. 

Mesaj și din partea Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților

"Prof dr Vermesan a pleca într-o lume poate mai bună.Trist pentru noi cei ce l-am respectat și am beneficiat de vorbele pretioase și sprijinul dumnealui. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

A fost un om minunat și deosebit. L-am cunoscut și am colaborat. Rămân cu amintiri frumoase despre acest OM minunat. Regret nespus această plecare dintre noi!",  a anunțat și Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților. 

Horia Vermeşan, născut la 31 august 1945, a fost elev al Colegiului Carmen Sylva din Timișoara și a absolvit Facultatea de Medicină în anul 1970. În 1985, a finalizat cu succes teza sa de doctorat, avându-l ca coordonator științific pe academicianul Pius Brânzeu.

Prof. dr. Horia Vermeșan și-a dedicat 40 de ani din viața sa carierei, la Spitalul Județean Timișoara, unde și-a dedicat nu doar munca, ci și pasiunea și devotamentul său. În plus, a fost un mare iubitor și colecționar de artă, lăsând o parte din prețioasa sa colecție în grija spitalului în care a activat atâția ani.

Prof. dr. Horia Vermeșan - FOTO: Facebook@Dorel Săndesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel