Horațiu Moldovan: strategia de testare a infecției cu coronavirus, posibil să fie modificata

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Dr Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății
Dr Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Horațiu Moldovan, secretar de stat în MS, a anunțat că este posibilă o modificare a srategiei de testare pentru infecția cu noul coronavirus.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a anunţat, marţi, că se pune problema modificării strategiei de testare pentru noul coronavirus, în condiţiile în care capacitarea ar putea ajunge, în două săptămâni, la peste 7.000 teste pe zi, potrivt agerpres.ro. El a precizat că este luată în discuţie mărirea numărul de testări la cadrele medicale din prima linie şi la pacienţii care fac dializă. „În acest moment, în România, sunt 57 de laboratoare capabile să testeze pacienţi pentru coronavirus. Din aceste 57 de laboratoare, sunt operaţionale concret 43, adică 57 pot face, 43 fac în fapt. Capacitatea de testare a crescut de opt ori de când am început. Am aplicat o definiţie de caz în care am testat pacienţi simptomatici după nişte reguli pe care le-am stabilit la nivelul comisiei ştiinţifice a Ministerului Sănătăţii şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică. Pe măsură ce capacitatea de testare creşte, ne aşteptăm să ajungem la peste 7.000, într-o săptămână - două. Ne punem problema modificării acestei strategii”, a declarat Moldovan, la Digi 24.
Potrivit secretarului de stat, comisia de experţi a fost convocată din nou pentru a reevalua protocolul de testare. „Ne-am întâlnit ieri şi am stabilit datele de la care plecăm şi ne întâlnim din nou mâine pentru a formula un document în acest sens. Avem în vedere, discutăm - fără a fi luată încă o decizie de a mări numărul de testări în zona de dializă - pacienţi şi cadre medicale, cât şi cadrele medicale din prima linie, în general. O să revenim cu un comunicat de presă, după ce vom lua această decizie, în măsura în care o luăm, în zilele următoare”, a adăugat Moldovan.
El a subliniat că personalul care face testarea se formează greu. „Aparatele se cumpără, s-au cumpărat, dar oamenii se formează greu, prin instrucţie. Avem programe de instrucţie în centrele care au mari experienţă, în «Matei Balş», unde am reuşit să antrenăm echipe care să facă aceste teste. Pe măsură ce se obţin specialişti calificaţi, putem să operaţionalizăm mai multe laboratoare, dar numărul de laboratoare care există astăzi funcţionale îşi pot augmenta şi ele capacitatea de testare. Deci, cu ce avem în acest moment, se poate testa mai mult”, a explicat secretarul de stat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel