Holeră în Zimbabwe. Criză de medicamente

Vlad Manolache |
Data publicării:

Epidemia de holeră din Zimbabwe s-a răspândit din capitala Harare în mai multe regiuni ale ţării provocând până în prezent moartea a 24 de persoane, potrivit unui nou comunicat oficial publicat joi, care semnalează totodată o penurie de medicamente.

Situaţia este complicată de rezistenţa la două antibiotice, de lipsa de medicamente, sau de seruri intravenoase şi de îmbrăcăminte de protecţie, potrivit Ministerului Sănătăţii din Zimbabwe. Precedentul bilanţ informa despre 21 de decese, relatează AFP.

Pornit din cartierul Glen View din capitală, focarul de holeră s-a răspândit rapid în alte sectoare din Harare, obligând autorităţile să decreteze starea de alertă sanitară.

Epidemiile de holeră sunt frecvente

Reuniunile publice au fost interzise în Harare, o decizie care intervine după ce principalul partid de opoziţie, Mişcarea pentru o schimbare democratică (MDC, anunţase sâmbătă un miting, pentru a-l învesti în mod simbolic pe şeful de partid, Nelson Chamisa, drept singurul preşedinte "legitim" al ţării.

Holera este o scuză pentru a interzice mitingul de sâmbătă, a precizat joi MDC.

Epidemiile de holeră sunt frecvente în Zimbabwe, unde sistemele de distribuire şi de epurare a apelor sunt de multe ori deficitare. În 2008, cel puţin 4.000 de persoane au murit de holeră în Zimbabwe.

Epidemia a izbucnit în plină criză, obligând numeroase spitale publice să-şi închidă porţile, ca urmare a lipsei de medicamente şi de personal, mulţi medici plecând în străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel