HIV, cabinet stomatologic. „Este o dorinţă mai veche a acestui spital privind înfiinţarea unui cabinet stomatologic pentru persoanele infectate cu HIV, pentru că foarte greu ajung să îşi găsească loc într-un cabinet stomatologic. Pentru uşurarea stilului de viaţă, îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora, am hotărât să realizăm un cabinet stomatologic în spital. Este vorba despre un proiect de cooperare între spitalul de Boli Infecţioase şi Facultatea de Medicină Dentară de la Universitatea de Medicină Dentară. Doamna decan (Norina Consuela Forna - n.r) a venit în sprijinul nostru prin dotarea unui astfel de cabinet, spitalul urmând să pună la dispoziţie spaţiul necesar", a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, citată de Agerpres.
HIV, cabinet stomatologic: dotări în valoare de mii de euro
Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF "Gr. T. Popa" din Iaşi şi Societatea Română de Reabilitare Orală vot asigura dotarea noului cabinet. Peste 20.000 de euro, se vor investi în prima parte, ulterior vor fi alocate alte sume pentru echipamente medicale de ultimă generaţie.
„Vom apela la medici stomatologi care lucrează în cadrul UMF Iaşi, fiind parteneriat cu Facultatea de Medicină Dentară. Este important să urmărim din timp modificările care apar la aceşti pacienţi la nivel dentar, la nivel faringo-amigdalian, la nivelul sistemului stomatognat, pentru că în felul acest vom realiza şi o activitate preventivă a diverselor patologii care pot apare", este de părere universitarul Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, totodată preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Orală.
Un cabinet similar mai există la Institutul Matei Balș din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.