Hepatita A, Brașov. Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu, instituţia desfăşoară controale la o şcoală gimnazială din zona centrală a municipiului Braşov, după ce mai mulţi părinţi au făcut sesizări cu privire la faptul că ar exista un focar de hepatita A la unitatea respectivă de învăţământ.
Purtătorul de cuvânt al DSP Braşov, Anca Bâtiu, a subliniat că toţi pacienţii figurează la aceeaşi adresă de domiciliu şi că la şcoala respectivă nu a fost înregistrat niciun alt caz de îmbolnăvire la copii cu virusul hepatitei A, astfel că este vorba de un focar de comunitate, şi nu de unul de colectivitate. De asemenea, Bâtiu a precizat că, de la debutul focarului, au fost luate toate măsurile care se impun în această situaţie, inclusiv la şcoala gimnazială pe care o frecventează unii dintre copiii bolnavi, pornind de la intensificarea măsurilor de igienă şi dezinfecţie şi până la informare şi recomandări pentru contacţii din colectivitate, potrivit Agerpres.
Conform purtătorului de cuvânt al DSP Braşov, 8 dintre cei 15 copii au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, în cazul a doi dintre aceştia nefiind confirmată, prin analizele de laborator, prezenţa virusului hepatitei A. Potrivit lui Bâtiu, în prezent, în cazul respectivei unităţi de învăţământ nu se pune problema unor sancţiuni, deoarece au fost respectate toate măsurile care se impun într-o asemenea situaţie.
Hepatita A, Brașov. Poziția Poliției
"Referitor la cazurile de îmbolnăvire a unor elevi din cadrul unei unităţi de învăţământ situată pe raza municipiului Braşov, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov s-a sesizat şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'zădărnicirea combaterii bolilor', faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun", a transmis, joi, IPJ Braşov.
Un alt focar, de comunitate, de hepatita A a fost înregistrat în localitatea braşoveană Teliu, unde, din luna aprilie şi până în prezent, au fost depistate mai multe zeci de persoane cu această boală, cunoscută şi ca "boala mâinilor murdare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.