Heart Team, specialiștii în boli cardiovasculare de la Spitalul Militar București la INTERVIURILE DC Medical

Dana Lascu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Trei din cei 4 specialiști ai Heart Team, de la stânga la dreapta: dr Sebastian Botezatu, dr Dragoș Săvoiu și dr Tudor Păduraru. Foto: DC MEDICAL
Trei din cei 4 specialiști ai Heart Team, de la stânga la dreapta: dr Sebastian Botezatu, dr Dragoș Săvoiu și dr Tudor Păduraru. Foto: DC MEDICAL

Heart Team, echipa de specialiști în boli cardiovasculare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila vine la Interviurile DC Medical pentru a ne dezvălui care este circuitul pacientului într-o clinică de specialitate: cum ajunge la medicii specialiști, ce analize și investigații i se fac, cine și când ia decizia ca pacientul să fie operat și ce operații se pot face. Emisiunea va fi transmisă miercuri, 14 august, de la ora 16.00, pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale DC Medical.

Dr Sebastian Botezatu, coordonatorul compartimentului de angiografie, Dr Dragoș Săvoiu, coordonatorul Compartimentului de terapie intesivă pentru pacienții coronarieni, Dr Tudor Păduraru, coordonatorul Departamentului de Terapie Intensivă și Dr Liviu Stan, medic primar chirurgie cardiovasculară, toți patru membri ai unui Heart Team de la Clinica de Boli Cardiovasculare a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila" din București, sunt invitații Interviurilor DC Medical de miercuri, 14 august 2019.

Prin ce trece un pacient în Clinica de Boli Cardiovasculare

Cei patru specialiști vor explica, completându-se unul pe celălalt, care este de fapt circuitul unui pacient într-o astfel de clinică. Pornim discuția de la momentul în care pacientul intră pe ușa clinicii, fie că vine cu trimitere de la medicul de familie, fie că ajunge aici în urma unui eveniment cardiac.

Apoi, vorbim de analize și investigații care i se fac, despre cum este „gândit” cazul său în cadrul acestui Heart Team – în fapt o echipă de specialști în boli cardiovasculare, fiecare având supraspecializarea sa – apoi când este operat și ce tipuri de operații se fac în România pacienților cu boli cardiovasculare, și, nu în ultimul rând, despre cum se recuperează cei care au trecut prin astfel de evenimente. Un capitol aparte va fi, evident, și prevenția bolilor cardiovasculare. 

Va fi o emisiune educativă menită să ne facă să înțelegem rostul pe care fiecare specialist îl are în analiza unui caz, despre modul în care este „judecat" sau „cântărit" un pacient până când se pune un diagnostic și se decide un tratament sau o operație.

Emisiunea va fi transmisă miercuri, 14 august, de la ora 16.00, pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel