Cu toții ar trebui să ne simțim în siguranță în spațiile publice, fără teama de a fi hărțuiți, dar cu toate acestea, multe dintre femei în special sunt supuse zilnic unei forme de hărțuire și agresiune.
Ce este hărțuirea stradală?
Hărțuirea stradală include comentarii, gesturi sau acte nedorite îndreptate către o persoană într-un spațiu public, fără consimțământul acesteia.
"Hei, pisi", "ce faci, frumoaso?", "ce bună ești", priviri, strigăte, comentarii obscene, solicitări repetate de a vă cere numărul de telefon sau numele după ce ați refuzat în mod clar, urmărirea, pipăirea... toate acestea sunt forme obișnuite de hărțuire sexuală în spații publice, ceea ce se rezumă clar la hărțuire stradală, un delict inițiat de persoane străine, cu care se confruntă milioane de oameni din întreaga lume, dar în special fetele și femeile.
Mai exact și mai pe înțelesul tuturor, prin hățuirea stradală vorbim despre un comportament abuziv al agresorului față de victimă, un comportament de intimidare, de multe ori cu tentă sexuală.
Rareori se întâmplă doar o singură dată. Pentru cei care se confruntă cu hărțuirea stradală, de multe ori nu este un incident izolat, ci ceva ce se întâmplă de mai multe ori. Efectul cumulativ al acestor tipuri de comentarii și comportamente poate face ca persoana hărțuită să aibă un sentiment sporit de anxietate și izolare.
Ce este și mai grav este că mulți dintre abuzatori, dintre cei care practică hărțuirea au aceeași scuză: ele și-o cer!
Lucrurile nu stau chiar așa.
Ei bine, deși sunt mulți cei care consideră că a fluiera fete pe stradă, a le striga, claxona, a le urmări sau chiar a le atinge este un act de putere și intimidare, totul reprezintă o infracțiune, un delict, o invadare a spațiului personal. Toată lumea merită să fie tratată cu demnitate și respect și să se simtă în siguranță în spațiile publice.
Tocmai de aceea, din fericire, din anul 2018, România are o lege care pedepsește hărţuirea stradală, potrivit căreia: "Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat".
Printr-o inițiativă a Oana Bîzgan, fost deputat, datorită căreia avem legea anti-hărțuire stradală, legea este definită ca fiind "situația în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor".
Odată cu inițierea legii, a subliniat că 8 din 10 românce spun că nu se simt în siguranţă când merg pe stradă noaptea și că 4 din 10 românce nu se simt în siguranţă nici în timpul zilei. Mai mult, 7 din 10 femei nu se aşteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărţuite pe stradă.
Toate aceste cifre arătau încă din anul 2018 realitatea tristă a societății noastre, felul în care ne raportăm unii la alții. Ce este îmbucurător este că ușor, ușor, femeile au început să-și dea seama că sunt victime, dar ceea ce este îngrijorător este că bărbații nu-și dau seama că sunt agresori.
O analiză din anul 2017 arată că mai bine de jumătate dintre românce aveau între 12 și 18 ani când au fost prima dată agresate pe stradă, iar cele mai dese forme de hărțuire cu care se confruntă tinerele sunt fluieratul, claxonatul și atingerile nedorite
Ce spune Legea despre hărțuirea stradală?
Art. 208 din Noul Cod Penal Hărţuirea Infracţiuni contra libertăţii persoanei, hărțuirea reprezintă:
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Deși este interzisă prin lege și se pedepsește cu amendă de până la 10.000 de lei, hărțuirea stradală este încă un subiect puțin discutat și puțin conștientizat și o acțiune care se repetă constant.
În analiza făcută în anul 2017, prima cercetare de acest fel pe tema hărțuirii stradale realizată în România, se arată că 5% dintre femei sunt hărțuite pe stradă, iar autoarea studiului, Simonei Chirciu, spune că cei care practică hărțuirea stradală "o fac de distracție sau ca să se impună".
Hărțuirea stradală include unele dintre următoarele comportamente nedorite:
- Comentarii, cereri și solicitări
- Comentarii privind aspectul fizic, cum ar fi corpul cuiva sau hainele pe care le poartă
- Continuarea de a vorbi cu cineva după ce acesta a cerut să fie lăsat în pace
- Urmărirea
- Pipăirea
- Invadarea în mod intenționat a spațiului personal sau blocarea drumului
- Solicitări persistente pentru a obține numele, numărul de telefon sau alte informații despre cineva
- Atingerea în public
- Insulte sexiste, rasiste, homofobe, transfobe sau orice comentarii care insultă sau înjosesc un aspect al identității cuiva
- Arătarea de imagini pornografice fără consimțământul cuiva
- Privirea fixă
- Fotografierea unei persoane fără consimțământul acesteia
- Fotografierea unei fuste sau a unei rochii fără permisiunea persoanei în cauză.
- Folosirea unei oglinzi pentru a privi sub fusta sau rochia cuiva fără permisiunea acestuia
- Fluieratul.
În anul 2019, regizoarea Ilinca Prisăcariu și-a dat seama că miza nu este legislația, ci educația și a decis să lanseze în spațiul public proiectul "Hey, pisi". Deși inițial a fost doar o temă pentru facultate, Ilinca a dus proiectul pe scena unui festival, acolo unde a unit poveștile mai multor fete și femei care au trecut prin experiența hărțuirii stradale.
"Educație" vor și Georgiana Năstase și Dragoș Dado, doi creatori de conținut, pasionați de actorie, urmăriți de sute de mii de oameni pe Youtube, Instagram și TikTok, care vor, prin munca lor, să schimbe mentalități prin intermediul unor videoclipuri inspiraționale, clipuri manifest, așa cum le numesc chiar ei, chiar în regia lor proprie.
Cine sunt Georgiana Năstase și Dragoș Dado și cum le-a venit ideea unor astfel de clipuri manifest "STOP hărțuirea stradală"
Într-un interviu pentru DC MEDICAL, Georgiana Năstase și Dragoș Dado ne-au vorbit despre ei, despre planurile lor, despre inițiativa de a face o astfel de campanie de conștientizare, despre cum le-a venit ideea și care a fost impactul oamenilor după ce au publicat primul videoclip.
Foto: Youtube Dragos Dado
"Cine sunt? Sunt un spirit care se află într-un proces de înțelegere de sine. Asta ca esență. Iar pământesc vorbind, sunt un om care de la 18 ani a plecat de acasă și și-a croit drumul în viață după propriile principii.
Am visat de mică să inspir oamenii, să devin cunoscută și să aduc zâmbete sau o trăire oamenilor din jurul meu. Și asta mi se întâmplă acum. Sunt exact unde am visat că voiam să fiu", ne-a spus Georgiana Năstase.
"Numele meu este Chelcan Dragoș Iulian însă în online sunt cunoscut sub numele de Dragoș Dado. Fac online de doi ani și jumătate și îmi place să creez conținut video.
Conținutul video pe care il creez cuprinde momente din viața de zi cu zi a unui cuplu, a unei familii sau a societății. 80% din clipurile postate sunt pamflet, iar restul sunt fie în scop educativ, fie manifest", a completat Dragoș Dado.
"Așa îi inspir sau le trezesc un semn de întrebare, le aduc în prim-plan o conștientizare". "Simt că este de datoria mea să ofer un exemplu celor ce vin din urmă, adolescenților"
Cei doi creatori de conținut ne-au spus că își doresc să trezească în oamenii care le văd videoclipurile un semn de întrebare despre societatea în care trăim și că își doresc ca adolescenții de azi să fie oamenii responsabili și educați de mâine, acei oameni care să aibă un comportament decent în societate.
"Am ales să introduc în contentul meu astfel de clipuri pentru că simt că este de datoria mea să ofer un exemplu celor ce vin din urmă. Mă refer în special la adolescenți. Am fost adolescent și nu am primit atât de multe lecții pe cât mi-aș fi dorit. A fost nevoie de mult studiu personal ca să ajung omul care sunt astăzi. Nu mă consider un "învățat" sau un "expert în comportament decent", însă cu siguranță sunt un om destul de educat pentru societatea în care trăim.
De fiecare dată când postez un astfel de clip mă gândesc așa: Dacă videoclipul meu atinge o audiență de 10 mii, sunt ferm convins ca 10 persoane își pun un semn de întrebare. Acel semn de întrebare poate să nască încă un om cu un comportament decent în societate.
Am folosit asta pentru că, din păcate, sunt din ce în ce mai puțini oameni de acest fel! Acesta este unul din țelurile mele în online. Să știu că în mintea unor oameni mi-am lăsat amprenta într-un mod pozitiv", ne-a spus Dragoș.
"Eu sunt în online de 3 luni, de când am început colaborarea cu Dragoș Dado și am început să creez ceea ce îmi doream dintotdeauna și anume, sketch-uri inspirate din viața reală, bancuri sau revelații. Poate că acum urmează întrebarea: De ce ai ales să faci asta? Este foarte simplu.
Am ales, într-adevăr, pentru că este o alegere care mă definește. Și am făcut această alegere pentru că așa aduc zâmbete oamenilor, îi inspir sau le trezesc un semn de întrebare, le aduc în prim-plan o conștientizare și am devenit cunoscută. Am bifat toate visurile mele de mic copil", a completat Georgiana Năstase.
Cum le-a venit ideea unor astfel de clipuri manifest "STOP hărțuirea stradală". Dragoș Dado, despre primul clip de conștientizare: Am început cu clipuri despre curățenia pe străzi
"Acum 5 ani Dragoș Dado nu exista în online. Dragoș Dado era un băiat care citea foarte mult în speranța că își va găsi calea. Încercam să mă înțeleg eu pe mine. Încercam să nu mai mor cu dreptatea pe buze și să nu mă mai chinui să înțeleg de ce sunt oamenii răi. Din acea perioadă a luat naștere un om care în permanență încearcă să înțeleagă de ce lucrurile sunt diferite față de ce vede el.
Văzând ca unele lucruri o iau pe un drum total greșit, un drum pe care la un moment dat am fost și eu, am zis că poate ajută dacă eu ofer informațiile dobândite în ani, în câteva secunde, printr-un clip video.
Am început cu clipuri despre curățenia pe străzi, în care îi mustram pe oameni pentru pet-urile aruncate, dar în același timp ofeream și puterea exemplului, strângeam gunoiul.
Am ajuns chiar la TV cu un astfel de clip, unde am filmat de la balcon o doamna care arunca chiștocul în grădinița blocului pe motiv că nu există coș de gunoi pe stradă. Am reușit în acel clip să ating aproape toate problemele societății: om în vârstă care aruncă pe jos. Ceea ce înseamnă că nu poate oferi un exemplu unui tânăr. Și am vrut să dau o palma conducerii orașului în care stau, conducere care nu a avut niciodată grijă de acest aspect. De acolo a pornit totul", a declarat Dragoș Dado, pentru DC Medical.
"Ne dorim să dăm câteva palme societății. Suntem tineri și ne dorim o societate dezvoltată"
"Ideea a pornit de la faptul că ne dorim să dăm câteva palme societății. Chiar dacă știm că nu vor înțelege toți. Dar măcar să avem spiritul civic activat, măcar noi, oamenii de online, care totuși avem vizibilitate. Plus că eu sunt o femeie care a fost hărțuită pe stradă, nu doar verbal, ci și fizic. Însa nu vreau să-mi aduc aminte de acele evenimente.
Am ales să facem aceste video-uri de conștientizare din mai multe motive. În primul rând, atunci când ești om de online, ai o imagine creată și ești urmărit de milioane de oameni, ai o datorie morală de a face astfel de clipuri manifest, cum le numim noi. Pentru că ai vizibilitate și doar așa poți spera ca măcar o persoană să își ia timp de gândire pentru ceea ce am vrut noi să exprimăm.
În al doilea rând este vorba de societate. Suntem tineri și ne dorim o societate dezvoltată emoțional, empatică și cerebrală. Doar prin propriul exemplu și prin a crea astfel de clipuri, îi putem inspira și pe ceilalți.
"Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi în lume", spunea Mahatma Gandhi.
Și un al treilea punct ar fi următorul: Noi înțelegem că doar pretindem că suntem evoluați, pentru că ne place titulatura, însă vrem să le demonstrăm celor care se supraestimează, că de multe ori pică singuri în propriile capcane mentale și nu realizează că judecă, sunt neatenți cu semenii lor, etc. Iar prin aceste clipuri încercăm să le aducem aminte de valori și principii sănătoase de viață.
Recunosc, toate aceste clipuri le facem cu multe riscuri. Riscul ca oamenii sa spună că cine suntem noi să dăm lecții? Să ne înjure sau să nu ne mai urmărească pentru că nu suntem pe înțelesul lor, pentru că mi-am dat seama că oamenii nu sunt pregătiți pentru lecții.
Ei în online evadează din viața lor "minunată" și vor să se delecteze cu ceva ușor de digerat. Și nu condamn, doar constat. Și nu e nimic greșit în alegerea asta, atât timp cât nu simți nevoia să jignești pe cei ce vor să aducă o conștientizare pentru mulțime", a spus Georgiana, pentru DC Medical.
Lumea, indiferentă când vede orice formă de hărțuire sau agresiune pe stradă. "Nu o pot uita nici pe vecina de la parter care se uita pe geam și în momentul primului pumn a stins lumina"
Din nefericire, românii nu sunt foarte receptivi nici când vine vorba de a da o mână de ajutor. În repetate rânduri, în multe experimente sociale și nu numai, s-a dovedit că românii nu sar în ajutor atunci când văd pe stradă o formă de violență. Dragoș Dado ne-a spus că a văzut cum vecina lui nu a sărit în ajutor, deși vedea hărțuirea la care el era supus.
"Din păcate da… la vârsta de 15 ani am fost bătut, călcat în picioare, pentru că "nu am fost ascultator". Doi băieți s-au gândit că un puști de 15 ani este victima perfectă pentru a face rost de niște bani.
În fața blocului, veneam de la școală și am fost oprit de doi băieti care întrebau de un băiat Răzvan. După ce am spus unde stă acest Răzvan, mi-au pus mâna în piept și au zis că e bine să le dau tot ca să nu pățesc nimic. Ghinionul lor a fost ca au dat de o persoana care nu se pierde ușor și chiar dacă am fost umplut de sânge sunt mândru că mi-am salvat atât telefonul, cât și ochelarii, iar cu singura mână disponibilă știu că am reușit să îmi las amprenta pe fața unuia dintre ei.
Nu o pot uita nici pe vecina de la parter care se uita pe geam și în momentul primului pumn a stins lumina.
Semnele sunt și astăzi, pe interiorul obrajilor, însă totul a trecut și-i mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine", a povestit Dragoș.
Georgiana Năstase, victima hărțuirii stradale: Mai suntem în Evul Mediu? Nu avem rațiune? Evit să merg în anumite locații, pe drumuri care nu sunt luminate. Evit să merg noaptea târziu
La rândul ei, Georgiana Năstase ne-a povestit că a fost și este în continuare victima hărțuirii stradale și că evită să meargă în anumite locuri singură mai ales noaptea. De aceea, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește reacțiile pe care le au bărbații și spune că nu este normal, ca femeie, în anul 2022, să-ți fie frică să mergi pe stradă.
"Am fost și sunt în continuare, de aceea evit să merg în anumite locații, pe drumuri care nu sunt luminate. Evit să merg noaptea târziu. Poate sunt lucruri banale pentru unii, dar pentru mine contează mult, pentru siguranța mea, psihică, emoțională și fizică.
Eu nici nu port sutien, dintr-o cauza medicală și automat sunt catalogată ca fiind vulgară dacă am puțin decolteu sau dacă mi se vede forma sânului printr-un tricou.
Și știu că multe fete poartă sutien doar pentru ca așa ni s-a transmis: că nu este frumos să stai fără, ca îi stârnești pe bărbați etc. Dar uitam un aspect. Atât timp cât tu nu ești vulgar îmbrăcată, ci doar nu ai sutien, de ce sunt obligată, ca femeie, să suport bădăranii care nu se pot abține și mă fluieră, mă violează cu privirea și automat îmi instalează teama.
De ce, ca femeie frumoasă și cu forme, să-mi fie teamă să merg pe stradă cum mă simt bine, doar pentru că niște bărbați nu-și pot controla instinctele. Mai suntem în Evul Mediu? Nu avem rațiune?", a subliniat Georgiana Năstase.
Orice formă de agresivitate, plăcută pentru public. Oamenii râd la astfel de gesturi. "Din 150 mii de oameni, doar 5 au punctat că apreciază mesajul"
Primul videoclip din campania anti-hărțuire pe care au lansat-o a fost publicat în urmă cu doar câteva zile.
Întrebați despre reacția oamenilor la primul clip, Dragoș și Georgiana s-au arătat destul de dezamăgiți, însă speră ca ușor, ușor, oamenii să fie tot mai receptivi. În urma primelor reacții, publicul s-a arătat amuzat de forma de violență din clip, nicidecum de mesajul acestuia.
"Ador să fiu sincer, însă știu că mă va costa. Feedback-ul oamenilor… foarte simplu. 95% nu au înțeles mesajul. Au comentat cu un emoticon cu râs și cam atât! Am înțeles și de ce. La finalul primul videoclip "primesc" un pumn în față, actoricesc vorbind, ceea ce ne arată încă o dată că o formă de agresivitate este extrem de plăcută pentru public. Însă mesajul clipului a fost complet ignorat.
Recunosc că nu mă surprinde și mă leg de faptul că din 150 mii de vizualizări, 5 oameni au punctat că apreciază mesajul. Acum oamenii vor spune că este puțin. Da, este extrem de puțin, însă eu mizez că acești 5 oameni poate reușesc la rândul lor să schimbe o mentalitate. Cu toate astea nu mă voi opri aici și ori de câte ori prind ocazia voi "taxa" societatea și voi oferi fie lecția pe care eu am primit-o, fie o lecție dobândită în urma unui studiu personal", a conchis Dragoș Dado.
"Feedback-ul la primul clip legat de hărțuire nu a fost deloc unul conform așteptărilor noastre. Însă în același timp, ne-am asumat și un astfel de "răspuns" din partea oamenilor. Într-adevăr, clipul nu este pentru oricine. Nu îl poate înțelege orice persoană.
Din păcate, mulți sunt limitați în gândire și perspective. Și nu e greșit sau de condamnat, ci este o problemă atunci când reactionează violent sau cu injurii. Reacțiile au fost de amuzament la ceea ce s-a întâmplat în clip… Nu am cuvinte să descriu", a conchis Georgiana Năstase.
La inițiativa celor doi creatori de conținut, Georgiana Năstase și Dragoș Dado, s-au alăturat și psihologul Radu Leca și Ana Măiță, președintele Asociației "Mame pentru Mame". Într-un interviu pentru DC Medical, Radu Leca și Ana Măiță ne-au vorbit despre acest fenomen al hărțuirii stradale, de ce se mai întâmplă încă în anul 2022, care este scopul pentru care, în special bărbații, apelează la astfel de comportamente, care este impactul asupra femeilor și ce putem face pentru a crește gradul de conștientizare al fenomenului.
Al doilea clip manifest (vezi AICI) a fost publicat chiar azi, cu mesajul ferm al Georgianei Năstase: "Știu că o să primesc mult hate pentru acest clip, însă este un semnal de alarmă pentru toți bărbații care nu își pot controla instinctele în fata unui decolteu. Sunt multe femei care nu se simt bine cu sutien, însă îl poartă pentru că "așa trebuie". Hai sa fim civilizați, iar noi femeile, decente. Un decolteu nu înseamnă vulgaritate".
***
Mai mult, Radu Leca și Ana Măiță ne-a spus și de ce ne este greu să intervenim când vedem o formă de hărțuire pe stradă și ce anume provoacă, de fapt, hărțuirea, de ce îmbrăcămintea femeilor este factorul declanșator de multe ori.
Rămâi pe DC Medical pentru a vedea opiniile uimitoare ale celor doi specialiști.
Iată ce ne-a spus Ana Măiță: De ce NU intervenim când vedem hărțuire pe stradă și de ce "femeia e de vină". Ana Măiță, mărturisire: Privirea aia de groază absolută și rușine mă va urmări pentru totdeauna
Vezi videoclipurile manifest AICI:
@georgiananastase94 Stop Hărțuirii‼️
♬ sunet original - Georgiana Năstase
View this post on Instagram
@georgiananastase94 Știu ca o sa primesc mult hate pentru acest clip, insa este un semnal de alarma pentru toți bărbații care nu își pot controla instinctele în fata unui decolteu. Sunt multe femei care nu se simt bine cu sutien, insa îl poartă pentru ca " asa trebuie". Hai sa fim civilizați, iar noi femeile, decente♥️Un decolteu nu înseamnă vulgaritate.
♬ Epic - Joystock
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.