Hantavirus, caz grav la Iași. Date noi despre bărbatul cu Leptospiroză de săptămâna trecută

Adisa Codruț |
Data publicării:
Statistică sumbră - peste 1.500 de pacienți mor anual în instituțiile publice de sănătate mintală
Statistică sumbră - peste 1.500 de pacienți mor anual în instituțiile publice de sănătate mintală

Bărbatul care a fost diagnosticat săptămâna trecută cu leptospiroză, la Iași, e în stare bună se recuperează spun medicii. Încă un bărbat în stare foarte gravă, suspectat a avea tot leptospiroză, a fost internat luni. La analize s-a constatat, însă, că are o infecție cu un virus rar - Hantavirus – care dă aceleași simptome ca leptospiroza.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani din Bârlad care a fost diagnosticat săptămâna trecută cu leptospiroză și care se află internat la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon" din Iași se recuperează în momentul de față. Medicii ielșeni speră că el va avea o evoluție favorabilă și ca într-o săptămână va putea fi externat, notează Ziarul de Iași. „Nu a mai avut nevoie de dializă, este conștient, își recuperează încet funcția renală și cea hepatică și se continuă terapia cu antibiotice. Se află în continuare izolat într-o rezervă de la Clinica de Nefrologie, acesta fiind protocolul necesar", a precizat, pentru sursa citată, dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al unității medicale.

Un caz rar și grav de Hantavirus

Un caz asemănător, însă confirmat în cele din urmă ca fiind de fapt infecție cu Hantavirus,a fost transferat luni de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva", la Spitalul „Parhon", pentru o ședință de dializă, având în vedere afectarea hepatică și renală. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Neamț, care lucra ca instalator, și care este în stare foarte gravă. Pentru că infecția cu Hantavirus seamănă cu leptospiroza, de multe ori există confuzii în stabilirea unui diagnostic.

Boli transmise de șobolani

„Este un diagnostic care se pune rar, motiv pentru care mulțumim specialiștilor de la Direcția de Sănătate Publică care au făcut această analiză ce a evidențiat că este vorba despre o infecție cu Hantavirus. Mai puțin obișnuită este această afectare hepatică și renală, care într-adevăr seamănă cu leptospiroza. Virusul se ia în aceleași condiții, purtători fiind șobolanul și șoarecele, deci sunt expuși cei care lucrează în condiții de risc cum ar fi instalatorii, cei care fac curat în grajduri sau care fac baie în bălți sau lacuri necontrolate. Boala determină o afectare multi-organică și poate duce chiar la deces. Pacientul are în prezent o afectare hepatică și renală deosebit de gravă”, a precizat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Aseară, medicii de la „Parhon" au precizat că nu s-a putut face ședința de dializă, din cauza stării generale foarte grave a pacientului care a dus la mai multe complicații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel