Grelina, ce este și cum acționează. Alungulesei: Se află în stomac. Acolo trebuie să te pregătești

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
grelina ce este si cum actioneaza. FOTO: Freepik
grelina ce este si cum actioneaza. FOTO: Freepik

Grelina este responsabilă cu senzația de foame, însă ”ora exactă” se dă la nivelul creierului.

Grelina este un hormon produs și eliberat, în principal de stomac, însă în cantități ceva mai reduse acestea este eliberat și de intestinul subțire, de pancreas și de creier. Grelina este cunoscut ca hormonul foamei, cel care stimulează apetitul, crește aportul de alimente și contribuie la menținerea depozitului de grăsime.

Mai mult decât atât, s-a demonstrat că acest hormon acționează asupra zonelor din creier implicate în sistemul de recompensă, ceea ce accentuează și mai mult legătura care există între creier și stomac.

Anca Alungulesei, terapeut nutriționist, susține că pentru ”alegeri, inclusiv cele din farfuria cu mâncare, dar nu numai, se dă ora exactă de la creier. El este șeful de comandă”, a spus aceasta, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1, subliniind că și stomacul transmite semnalele sale.

”Există un hormon care se află în stomac, grelina, însă sațietatea se simte la nivel de creier. Pe măsură ce stomacul se umple, sațietatea se transmite la creier, care spune stop. Limbajul comun al ambelor organe, pentru că informația circulă și de sus în jos, dar și de jos în sus, este supraviețuirea, care este dată de sațietate”, mai spune nutriționistul.

Vezi și: 10 superalimente care te scapă de durerile articulare. De ce trebuie să le ai zilnic în meniu

Grelina, rol pentru sănătate

Cele mai importante roluri ale grelinei includ:

- reglarea nivelului de zahăr în sânge prin inhibarea secreției de insulină și prin reglarea sintezei și a metabolismului glucozei și a glicogenului

- reducerea producției de căldură pentru a conserva energia

- reducerea activității sistemului nervos simpatic, care are rol important în situații de stres

- prevenirea atrofiei musculare prin susținerea diferențierii și fuziunii fibrelor musculare

- ajută în reglarea creșterii oaselor

- este implicată în dezvoltarea cancerelor și a metastazelor, deoarece în cazul acestora din urmă se înregistrează niveluri mai mari de grelină.

Un alt lucru notabil este cel legat de nivelul de grelină, care scade atunci când beneficiezi de o energie pozitivă și crește când nu mănânci sau când suferi de anorexie nervoasă.

Grelina, mai multă sau mai puțină

Nivelurile grelinei sunt reglate de aportul de alimente. Acestea cresc atunci când postești și sunt scăzute  la persoanele supraponderale în comparație cu cele slabe, fapt ce sugerează o legătură între grelină și reglarea pe termen lung a greutății corporale.

De asemenea, nivelul de grelină sunt mai ridicate în anxietate, precum și în tulburările alimentare, anorexie nervoasă.

Intervenții bariatrice pot duce la scăderea nivelului de grelină, în cazul by-pass-ului gastric fiind eliminată zona din stomac unde se secretă hormonul foamei.

Cum scăpăm de mâncatul emoțional

Potrivit terapeutului în nutriție, nimeni nu scapă de mâncatul emoțional, dar că există soluții pentru a limita această formă de alimntnare emoțională, însă pentru a reuși acest lucru este nevoie să fim conștienți de situație.

”Trebuie să avem în vedere să aducem în corpul nostru alimente dense, care oferă sațietate, care umple stomacul și oferă cât mai rapid senzația de sațietate”, a mai spus nutriționistul, adăugând că cel mai mare vânător de recompense este creierul, iar ”zahărul este cea mai mare recompensă din punct de vedere alimentar pe care o putem oferi creierului. Și atunci căutăm, instinctiv și subconștient, acele alimente care au aport mare de zaharuri pentru a-mi aduce această plăcere, această liniște, pentru a declanșa dopamina”, a mai spus nutriționistul.

În ceea ce privește procesul de slăbire, pe care cei mai mulți dintre noi îl avem în vedere, nutriționistul susține că acesta nu începe în stomac, ci în mintea noastră.

”Acolo trebuie să te pregătești. Dacă lipsește partea aceasta de pregătire mentală, dacă nu înveți cum funcționează mecanismele interioare ale creierului tău, cumva lupta este pierdută din start. Pentru că nu te adresezi doar stomacului, dar el nu este de capul lui”, a concluzionat Anca Alungulesei.

Tehnica RAIN sau cum să scapi de pofta de dulce. Terapeut: Este în regulă să îl mănânci când ești stabil emoțional

De cele mai multe ori cu greu rezistăm tentației de a mânca ceva dulce, mai ales atunci când ne-am propus să scoatem aceste alimente din dieta zilnică.

Terapeutul Anca Alungulesei are câteva sfaturi în acest sens și afirmă că avem două variante majore de a trece peste tentații.

”Nu trebuie să ne abținem, dar nici să dăm frâu liber poftei. Deci avem două variante clasice: ori mâncăm, ne afundăm în poftă și atunci, după ce mâncăm s-ar putea să intervină vinovăția, sau ne abținem”, a explicat terapeutul în nutriție Anca Alungulesei, la Vorbește lumea de la ProTV.

Astfel, ca să putem trece totuși peste frustrarea de a nu putea să mâncăm ”ceva bun”, terapeutul a prezentat o strategie prin care ”dizolvă” această poftă, adică un exercițiu pe care îl putem pune în practică, cu ușurință.

”Pofta de dulce există, toată lumea recunoaște asta. Ideea este să nu o negăm, pentru că multă lume o neagă și o reneagă, ca și cum nu ar fi pofta lor, dar de fapt ea este reală. Creierul cere dulce și este normal să așa. Tehnica pe care vreau să vi-o arăt se numește R.A.I.N, și fiecare acronim reprezintă ceva”, a spus Alungulesei. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Boala Alzheimer, asociată cu o infecție bacteriană. Cercetător: Avem dovezi solide care fac legătura

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel