Rezultatele unui studiu realizat de Asociația din Grijă pentru Client pe un eșantion de aproape 200 de femei din mediul rural și urban, care au născut în maternități publice și private în ultimele 18 luni, arată că în România cezariana este o intervenție mult prea des făcută, că gravidele scot din buznar bani pentru analize, din care unele ar fi trebuit să fie gratuite, și că în spital, proaspetele mămici dau „atenții", ca personalul să se poarte normal cu ele și cu copii.
Gravide, nemulțumiri legate de cezariană
64,13% dintre nașteri au fost prin operație cezariană, dar nu întotdeauna cu un argument medical. 3% dintre femeile participante la studiu spun că medicul lor ginecolog a insistat ca nașterea să fie una prin cezariană, fără o explicație medicală.
Indiferent dacă au născut în maternități de stat ori în sistemul medical privat, două treimi dintre femei susțin că și-au plătit din propriul buzunar analizele și ecografiile, în special cele de morfologie fetală. De asemenea, circa 33% dintre fostele gravide susțin că au primit această recomandare - de a merge în clinici din sistemul privat - de la medicul care le supraveghea sarcina.
Nevoite să dea mici atenții
Conform aceluiași studiu, 6 din 10 femei care ajung într-o maternitate de stat recunosc că au dat „mici atenții" atunci când au fost internate pentru a da naștere. Un număr similar de proaspete mămici se declară nemulțumite de infirmiere și de asistente, pe care le acuză de lipsă de comunicare, de indiferență și de comportament inadecvat cu bebelușii.
„Am decis să facem acest studiu după o serie de interacțiuni cu unități medicale de profil. Concluziile arată că e necesară o schimbare de atitudine ce nu se va produce de la sine. Este esențial ca fiecare unitate medicală, publică ori privată, să investească în perfecționarea continuă a personalului medical, și nu doar profesional. Comunicarea este o necesitate într-un act medical de calitate, iar programele de training și serviciile de monitorizare tip mystery shopping își dovedesc utilitatea pornind de la principiul cum ai putea să îmbunătățești ceva ce nu este evaluat și măsurat?", a arătat Cosmina Voichița Meseșan, președintele Asociației din Grijă pentru Client.
Unele analize sunt vitale
„Infrastructura și accesul în timp util, uneori de la o zi la alta, la servicii medicale de calitate, ceea ce implică aparatură de ultimă generație, fac ca multe viitoare mămici să meargă în clinicile private pentru analize de sânge ori monitorizare cardiacă, de exemplu. Vorbim despre un pachet complex de investigații și de proceduri, multe nedecontate de stat. Cu atât mai mult când vine vorba despre ecografii morfo-fetale, care se fac în intervale bine stabilite, la vârste specifice de sarcină, și pentru care nu poți aștepta", susține dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie.
Nu are cine să le învețe
O altă altă problemă este lipsa specialiștilor în alăptare, pentru că unele proaspete mămici, mai ales dacă sunt la primul copil, trebuie învățate să facă asta. Mai puțin de jumătate dintre femeile chestionate au afirmat că au primit, în maternitate, informații relevante și ajutor în privința modului de alăptare. Situația este similară când vine vorba despre îngrijirea bebelușului. Deși mamele care nu erau la primul copil spun că atitudinea personalului medical s-a mai schimbat în ultimii ani, evoluția nu este considerată una semnificativă.
„Femeia care merge să nască este într-o stare vulnerabilă și, din păcate, sunt situații în care se confruntă cu lipsă de respect, limbaj agresiv sau umilințe din partea personalului medical, tocmai în momentele care trebuie să se transforme în amintiri minunate", declară Andreea Rusu, reprezentant AmNascutAcolo.ro.
Studiul a fost realizat în perioada ianuarie – februarie 2019, pe un eșantion de aproape 200 de femei care au născut în ultimele 18 luni, în cadrul programului „Empatie sau indiferență?", derulat de organizația non-guvernamentală Asociația din Grijă pentru Client, cu susținerea echipei AmNascutAcolo.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.