Gest INCREDIBIL: Premierul ceh și-a cerut scuze DE 5 ORI în fața populației. Cehia, lovită de al doilea val de COVID-19
Criza de COVID-19 din Republica Cehă este acum atât de gravă, încât miercuri, la o coferință de presă, premierul Andrej Babis a făcut ceva ce puțini lideri fac: și-a cerut scuze în fața oamenilor. De cinci...
Andrej Babis, premierul din Republica Cehă, care trece printr-una dintre cele mai grave epidemii de COVID-19 din lume, a recunoscut că el și guvernul său au făcut greșeli în gestionarea focarelor și a pledat, în fața oameniilor, să respecte regulile stricte de carantină impuse.
„Îmi pare rău că noile restricții vor avea un impact asupra vieții proprietarilor de afaceri, a cetățenilor, a angajaților. Îmi pare rău și pentru faptul că am exclus de facto posibilitatea ca acest lucru să se întâmple, pentru că nu-mi puteam imagina că se va ajunge aici”, a spus Babis, citat de CNN.
Declarațiile liderului ceh vin în timp ce alte națiuni europene, inclusiv Germania și Polonia, au raportat zilnic numere record de cazuri noi, iar Irlanda s-a pregătit să impună cea mai strictă carantină din Europa.
Cehia, cea mai mare rată de infectare
Noile măsuri luate de autoritățile cehe, care au intrat în vigoare de joi dimineață, includ limitarea liberei circulații a oamenilor și închiderea de servicii și magazine neesențiale. Aceste restricții vor rămâne în vigoare până pe 3 noiembrie.
Obligativitatea purtării măștilor a fost, de asemenea, instituită încă de marți. În Cehia se poartă mască inclusiv în mașină, nu doar în spații publice.
Timp de săptămâni, premierul a refuzat să impună reguli mai stricte asupra populației, invocând necesitatea protejării economiei. Dar decizia - care, în unele cazuri, a contrazis opinia experților - a dus la o răspândire necontrolată a virusului.
Cehia, care are 10,69 de milioane de locuitori, raportează acum mai multe cazuri noi de COVID-19 la 100.000 de oameni decât orice altă țară importantă din lume. Acesta a raportat aproape 15.000 de noi cazuri miercuri, un record de la începutul pandemiei.
Republica Cehă a fost lăudată pentru modul în care a gestionat primul val al pandemiei, în primăvară, când guvernul a impus timpuriu o carantină și a făcut măștile obligatorii, într-un moment în care majoritatea lumii occidentale abia lua în considerare astfel de soluții. Acest management strict a fost, însă, ridicat în timpul verii, guvernul crezând că are epidemia sub control.
Premierul Babis a recunoscut miercuri că țara sa a devenit victima propriului succes.
„Cu siguranță am greșit când ne-am gândit, la sfârșitul lunii mai, odată cu relaxarea, că am reușit să învingem”, a mărturisit premierul ceh.
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
-
Deficiența de B12: Cum alegi forma potrivită pentru creier și metabolism13.12.2025, 16:56
-
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID13.12.2025, 15:27
-
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Ce s-a aflat despre antiviralele folosite pentru tratarea COVID-19. Cât de eficiente sunt remdesivir, molnupiravir și ritonavir. Cât de rapid trebuie administrate pentru a avea efect
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
EXCLUSIV Vaccinul, cheia pentru sănătate. Adrian Marinescu: E vorba de protecție individuală
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
EG.5, noua variantă COVID care îngrijorează lumea: ce trebuie să știi despre ea. Care sunt simptomele și cu ce e diferită: Dacă simțiti asta, nu respingeți imediat
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
