În Germania, vaccinul contra rujeolei va fi obligatoriu din martie 2020, cu scopul de a opri răspândirea bolii cu potențial mortal, a decis cabinetul cancelarului Angela Merkel.
Interzis la școală și la grădiniță!
Copiii vor fi admiși la grădiniță sau la școală doar dacă au făcut vaccinurile, a declarat miercuri ministrul german al Sănătății, Jens Spahn.
Vaccinările vor fi, de asemenea, obligatorii pentru personalul din centrele de zi, instituțiile de învățământ, instituțiile medicale și adăposturile pentru refugiați.
„Vrem să protejăm cât mai mulți copii de o infecție cu pojar", a spus Spahn, citat de DailyMail Online. El a anunțat că Germania vrea să aibă o acoperire vaccinală de cel puțin 95%.
Încălcările acestei prevederi legale se vor lăsa cu amenzi usturătoare de până la 2.500 de euro, conform proiectului de lege care se așteaptă să treacă ușor prin Camera Inferioară din Bundestag.
Asociația Pediatrilor din Germania a solicitat de mult timp ca vaccinările să fie obligatorii împotriva rujeolei și a altor boli transmisibile.
Recent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ONU a avertizat că eforturile globale de a spori acoperirea imunizării împotriva bolilor mortale stagnează.
Studii imense care dovedesc siguranța vaccinurilor
Anul trecut, circa 350.000 de cazuri de rujeolă au fost raportate la nivel mondial, mai mult de dublu față de 2017. Iar numărul d e cazuri din primul trimestru al acestui an este mai față de perioada similară a anului trecut, conform OMS. Germania a înrregistrat în 2018 un total de 543 de cazuri de rujeolă, dar anul acesta are deja peste 400.
Revenirea în forță a bolii în unele țări a fost pusă pe seama așa-numitei mișcări „anti-vax" (anti-vaccinare), care își bazează în mare parte refuzul de a se imuniza pe o pseudo lucrare științfică publicată în 1998, care leagă vaccinul împotriva rujeolei de autism, dar care s-a demonstrat ulterior că a fost o mare înșălăciune. De alte, sute de studii, unele realizate pe sute de mii de persoane, au demonstrat că nu există nicio legătură între vaccinul contra rujeolei și autism. Un exemplu este studiul din Danemarca, realizat pe datele a 537.303 copiii vaccinați contra rujeolei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.