Fructele bogate în antioxidanți care conferă strălucire tenului. Ce alte efecte au acestea

Anisia Nica |
Data actualizării: | Data publicării:
fructele bogate in antioxidanti FOTO: Unsplash @ilona frey
fructele bogate in antioxidanti FOTO: Unsplash @ilona frey

Fructele bogate în antioxidanți care ne țin departe de riduri. Care sunt acestea și ce alte beneficii au asupra organismului?

Caisele au o aromă specială și prezintă numeroși nutrienți benefici pentru organism. Potrivit healthline, caisele sunt bogate în antioxidanți și conțin Vitamina A, Vitamina C, Vitamina E și potasiu.

Antioxidanții

Mayoclinic subliniază rolul major al antioxidanților în organism și recomandă includerea acestora în dieta zilnică. Antioxidanții protejează celulele de radicalii liberi, compuși care intervin în apariția afecțiunilor cardiovasculare, cancerului și bolilor cronice. Radicalii liberi se formează atunci când este digerată mâncarea sau atunci când corpul nostru este expus la diverse substanțe (fumatul) sau la radiații.

Principalii antioxidanți din fructe sunt Vitamina C, Vitamina E și carotenoizii, iar consumul de caise ne asigură o parte dintre aceste substanțe.

Sănătatea pielii

Consumul de caise protejează pielea de efectele radiațiilor ultraviolete (UV), reduce ridurile și crește elasticitatea pielii. Aceste efecte sunt enumerate de către Web MD, care recunoaște "meritele" antioxidanților în protecția celulară. Vitamina C și Vitamina E sunt principalele substanțe din caise care hidratează și întineresc pielea.

Sănătatea ochilor

Vitamina C și Vitamina E nu au rol doar asupra sănătății pielii. Acești antioxidanți intervin și în procesele vizuale, iar consumul de caise îmbunătățește sănătatea ochilor. 

Culoarea portocalie a caiselor sugerează că acestea sunt bogate în carotenoizi, elemente esențiale pentru prevenția afecțiunilor oftalmologice sau a orbirii. Alte fructe și legume bogate în carotenoizi sunt morcovii, broccoli, portocalele, spanacul, dovleacul, pepenele, etc.

Vezi și: Alimente care cresc absorbția fierului. CAFEAUA și PRODUSELE LACTATE au efect invers

Sănătatea sistemului digestiv

Efectele consumului de caise asupra sistemului digestiv sunt în strânsă legătură cu fibrele din aceste fructe. Acestea acționează ca un prebiotic pentru bacteriile din intestin și îmbunătățesc echilibrul florei intestinale. Mai mult decât atât, consumul de fibre intervine în controlul glicemiei și reduce colesterolul în exces.

Toate aceste beneficii pe care consumul de caise le aduce sistemului digestiv, fac aceste fructe ideale pentru persoanele care suferă de diabet zaharat, sindromul colonului iritabil sau care au un nivel crescut de colesterol.

Pe scurt, consumul de caise îmbunătățește funcționalitatea organelor interne, menține vederea, oferă strălucire pielii, asigură necesarul de antioxidanți și intervine în prevenția bolilor cronice.

Vezi și: Colesterolul: ce rol are, de fapt. Medicamentele de scădere a colesterolului, PERICOL pentru ficat și RISC de ateroscleroză

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel