Fost director din cadrul CAS Teleorman, trimis în judecată pentru luare de mită

Adisa Codruț |
Data publicării:
Decizia instanței Foto: Designed by Freepik
Decizia instanței Foto: Designed by Freepik

Un fost director din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru luare de mită.

Fostul director al Direcției relații contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Procurorii DNA au reținut că „în perioada 2014 - 2015, inculpatul Rizea Iulică Iulian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, sume de bani și bunuri care nu i s-ar fi cuvenit, în legătură cu îndeplinirea, respectiv urgentarea îndeplinirii atribuțiunilor sale de serviciu”, după cum se arată într-un comunicat remis presei.
Concret, inculpatul ar fi pretins bunurile respective pentru a aproba încheierea unui act adițional astfel încât un punct de lucru farmaceutic să poată intra în relații contractuale cu C.A.S. Teleorman, precum și pentru a încheierea, de către C.A.S. Teleorman, a unui act adițional cu un medic, prin care acesta solicita modificarea programului de lucru la cabinetul său individual, de la 3 la 6 ore pe zi. De asemenea, a mai cerut bunuri și pentru emiterea unei decizii de eliberare a unui dispozitiv medical (proteză auditivă), se mai arată în document.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea lui în judecată, în stare de libertate. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel