„Un moment la care în 27 decembrie ne uitam și voiam să vină cât mai repede, a venit. Am ajuns la persoana vaccinată cu numărul 1 milion. Veți vedea că lucrurile vor veni mult mai rapid de acum încolo Ținta inițială era să avem aproape un milion până la sfârșitul lunii martie, am fost mai aproape. Țineți minte că spuneam că vom avea 2,4 milioane de doze la sfârșitul lui martie, dar doar în martie o să primim 2,6 milioane de doze, ceea ce înseamnă că vom putea porni cu faza a III-a, toată lumea, pe 15 martie. Deci, vom porni vaccinarea generală. Rămâne în continuare ținta de a avea 10,4 milioane de români vaccinați la sfârșitul lui septembrie. Campania de vaccinare merge bine, suntem în Europa în top, întotdeauna în primele trei locuri, și ne asigurăm că va rămâne așa”, a spus premierul Florin Cîțu la o conferință de presă susținut la Spitalul Universitar din București (SUUB) unde s-a vaccinat românul cu numărul 1 milion.
În același timp, a atras atenția premierul, „dacă vrem să scăpăm de pandemie, trebuie să respectăm în continuare toate regulile impuse. Purtatul măștii în spațiul public! Am văzut deja foarte, foarte mulți oameni care s-au relaxat și nu mai poartă mască în spațiul public. Fac un apel și la Ministerul Afacerilor Interne, o să vorbesc și cu domnul Lucian Bode să mă asigur că vom avea mai mulți lucrători ai MAI care să-și facă treaba. Am fost și cu metroul, merg și pe stradă și văd oameni care nu poartă mască! Nu putem să ne permitem așa ceva în acest moment, nu ne putem relaxa în acest moment!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.