Persoanele care consumă alcool cu moderație sau abuziv care suferă de fibrilație atrială (afib), un ritm cardiac neregulat, își pot reduce episoadele prin reducrea consumului de alcoolul, spune un studiu publicat în The New England Journal of Medicine.
Simptomele afecțiunii afib includ slăbiciune, scurtarea respirației și palpitații, iar alcoolul este adesea citat ca declanșator comun. Afib este important nu numai din cauza simptomelor pe care le poate provoca, dar crește și riscul de accident vascular cerebral, potrivit Harvard Medical School.
În cadrul studiului, cercetătorii au înscris 140 de persoane, dintre care 85% erau bărbați, care aveau afib persistent sau recurent și erau consumatori de alcool de nivel moderat până la abuziv, cu un consum mediu de alcool de aproape 17 doze de alcool standard pe săptămână sau de două-trei băuturi pe zi. (O băutură standard este definită drept 12 uncii de bere, 5 uncii de vin sau 1,5 unități de băuturi spirtoase distilate.)
Reducerea alcoolului a redus fibrilația atrială
Participanții au fost împărțiți în două grupuri. Oamenii dintr-un grup au fost rugați să se abțină de la alcool, iar ceilalți au fost îndrumați să își continue aportul obișnuit. Cei din grupul de abstinență și-au redus consumul de alcool cu 87,5% - de la 17 la două băuturi pe săptămână, în medie. Cei care au consumat alcool obișnuit și-au redus aportul cu aproximativ 20% - de la 16,4 la 13,2 băuturi pe săptămână - dar au fost considerați consumatori de alcool de nivel moderat până la abuziv. Participanții și-au înregistrat consumul de alcool și și-au urmărit fibrilația atrială cu înregistrări ECG de două ori pe zi, de 30 de secunde.
După șase luni, probabilitatea de a avea afib în timpul înregistrărilor a fost cu 45% mai mică în rândul grupului de abstinență. Abstinenții au avut și perioade mai lungi între episoadele fibrilație atrială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.