Există zeci de cărți de bucate medievale scrise de mână care s-au păstrat până în ziua de azi. Unele sunt liste de rețete incluse în manualele farmaciștilor vremii sau alte remedii medicale, altele ilustrează marile ospețe care se dădeau la curţile regale. Însă cea mai mare parte a acestora este dedicată înregistrării bucatelor bucătăriei medievale. Majoritatea rețetelor consemnate, cel mai sigur că au fost servite la ospețele marilor nobili, indică British Library.
Fructe confiate, carne de vânat şi peşte de râu, vedetele din farfurie
Dieta unui nobil se distingea, evident, de a celor din clasele inferioare. Moșiile aristocraților erau aprovizionate cu vânat proaspăt și pește de râu, dar şi foarte multe fructe și legume. Alimentele gătite erau puternic condimentate cu mirodenii precum chimen, nucșoară, ghimbir și piper roşu. Alte ingrediente folosite includeau migdalele, zahărul din trestie și fructele uscate precum curmalele, smochinele și stafidele care erau "lux" pentru acea vreme. Bogații vremii puneau mare preț pe acestea și le importau de peste ocean la prețuri colosale. Într-adevăr, curtea avea și un slujitor a cărui sarcină era legată de mirodenii în general. Sosurile picante erau și ele populare. Toate fructele și legumele erau gătite pentru că se credea că în stare crudă îmbolnăveau organismul. În cartea „The Boke of Kervynge”, scrisă în 1500, bucătarul este avertizat să „aibă grijă la salatele verzi și fructele crude pentru că acestea îl vor îmbolnăvi pe suveran”.
Jeleu înnegrit cu sânge fiert, plăcinte cu rădăcinoase şi sculpturi din zahăr ars
Mesele organizate pentru festinele ținute în timpul banchetelor erau pline cu mâncăruri spectaculoase, oferind ocazia perfectă pentru nobili să-și etaleze averile. Jeleurile, plăcintele, prăjiturile și tocanele zilnice erau acompaniate de animale splendide precum păunii, focile sau balene. La colorarea jeleurilor și cremelor erau folosite culori naturale vii ca lemn de santal pentru roșu, șofran pentru un galben aprins și sânge fiert pentru negru. Sculpturile din zahăr făceau şi ele senzaţie. Femeile pregăteau, deseori, plăcinte rulate pe care le umpleau cu rădăcinoase fierte şi bine condimentate.
Citește mai departe pe DCNEWS.RO
Vezi și: Cât de benefică este dieta PALEO. Care este opinia specialiștilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.