Dacă în urmă cu o săptămână, deputatul Cristina Rizea anunța pe rețelele sociale că va depune în Parlament un proiect legislativ prin care procedurile de fertilizare in vitro să fie decontate de stat, astăzi ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță, pe Facebook, că proiectul pe aceeași temă va fi publicat în curând pe site-ul Ministerului.
Deputatul Cristina Rizea (USR) anunța pe 3 februarie că va depune în Parlament proiectul legislativ prin care procedurile de fertilizare in vitro să fie decontate de stat. Ce scria parlamentarul pe Facebook:
”După luni de zile în care am studiat documente și statistici, după dezbateri ample cu societatea civilă, asociații de profil, cu medici specialiști și cu pacienți beneficiari ai programelor de reproducere umană asistată, am elaborat această propunere legislativă pe care o voi supune Parlamentului spre adoptare. Infertilitatea este în realitate o problemă de siguranță națională cu efecte pe termen lung: scăderea natalității, îmbătrânirea populației, diminuarea forței de muncă, a contribuțiilor la fondul de pensii, etc., iar în apelarea la proceduri de fertilizare asistate medical principala problemă e legată de costurile ridicate.
Acest proiect de lege își propune includerea tratamentelor și procedurilor specifice reproducerii umane asistate medical (inseminare artificială și fertilizare in vitro) în categoria serviciilor decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, garantându-se astfel accesul tuturor pacienților asigurați care suferă de infertilitate la aceste servicii specifice”.
Precizările de miercuri, 9 februarie, ale ministrul Familiei:
”M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, pentru a urgenta împreună proiectele comune în domeniul sănătăţii şi pentru creşterea natalităţii, pe care Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse le realizează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Sprijinirea persoanelor care îşi doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. (...) Proiectul aplicat în Bucureşti îl extindem acum la nivel naţional. (...) În scurt timp, acest proiect important pentru creşterea natalităţii în România va fi publicat pe site-ul ministerului. (...) voi începe o serie de consultări cu societatea civilă, pe marginea acestui proiect. (...)
Pacientele şi partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer. Se legalizează şi la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă. De asemenea, se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialişti. Proiectul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii acoperă astfel toate nevoile cuplurilor care trec printr-o procedură de fertilizare in vitro, astfel încât românii să nu mai fie nevoiţi să plătească bani grei în alte ţări europene", a afirmat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a subliniat că proiectul programului naţional de decontare a fertilizărilor in vitro este bazat pe programele similare derulate în Bucureşti, prin care peste 500 de copii s-au născut în Capitală în ultimii 4 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.