Yo-yo, foamea. Invitat la interviurile DC Medical, dr Doru Negru, medic primar Boli Interne, Diabet, Nutriție și Boli metabolice la Spitalul Clinic Sanador, a subliniat de ce fenomenul yo-yo este o greșeală.
"În partea a doua a vieții, organismul se pune pe economisit, exact când biologic vorbind, organismul nostru s-a pus pe economisit, noi, în loc să alergăm mai mult și să mâncăm mai puțin, Cum ar fi normal și firesc, noi nu facem asta. Deci, exact când ar trebui să alergăm mai mult și să mâncăm mai puțin, noi mâncăm mai mult că avem cu ce, alergăm mai puțin că ne e lene, nu mai putem, nu avem vreme și începem să ne mirăm că ne crește burta, fundul, glicemia, colesterolul, trigliceridele, acidul uric, tensiunea, numai mintea nu. De ce? Pentru că ne intoxicăm cu mâncare. Și atunci organismul trebuie păcălit într-un fel: celula grasă, nemernica de celulă grasă, are memorie. Când avem mâncare, când avem energie, ea lucrează ca un acumulator, depozitează ca grăsime, când nu avem mâncare, eliberează grăsime ca să avem energie să trăim. Numai că ea pierde grăsime din interiorul ei până ajunge pe la 25%.
Când a ajuns acolo, pune becul de avarie, pune frână și nu mai pierde că-și pierde rațiunea de a fi. A doua oară se oprește la 30%. Și a treia oară la 40%. Și a patra oară la 50%. Acesta e fenomenul yo-yo când pierzi un kilogram șu pui două. Pierzi un kil de mușchi și pui două de grăsime. Și atunci, ca să păstrezi masa musculară, musai să faci mișcare că altfel mușchii se atrofiază. Ca să păstrăm masa musculară trebuie să facem mișcare atât cât se poate, iar ca să păcălim masa grasă trebuie păcălită celula grasă. Cum? Paradoxal, mâncând. De-aia se dau cele 5 mese pe zi", explică dr Doru Negru.
Aceasta compară procesul descris mai sus cu cel al consumului de benzină sau motorină al unei mașini.
"E ca la mașină: cât consumă în oraș? cât consumă în afară? E aceeași mașină, are aceeași greutate, de ce consumă dublu în oraș? Pentru că o pornim și o oprim într-una. Asta facem cu mecanismul metabolic. Vedeți, tot ce vârâm pe sub nas și trece dincolo de beregată n-are decât două posibilități: se arde sau se depune. Ca să arzi ai trei ceasuri. Tot ce n-ai ars în alea trei ceasuri s-a depus. De-asta mâncăm 3 mese principale și 2 gustărele ca să păcălim organismul să nu-și declanșeze organismele de economisire, dar el să primească o idee mai puțin decât mâncăm", afirmă specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.